Adriana Boia – „Viaţa e frumoasă” dacă îi găseşti „Punctul forte”

Adriana Boia – „Viaţa e frumoasă” dacă îi găseşti „Punctul forte”
De curând, au văzut lumina tiparului două noi volume de versuri sub semnătura Adrianei Boia
Autor: Gabriela Șerban
După cum ne-a obişnuit, la fiecare ediţie a Zilelor Culturii şi Spiritualităţii Răcăşdene (14 – 16 august), Adriana Boia, credincioasă devotată a Bisericii Ortodoxe din Răcăşdia, ne întâmpină cu un nou volum, de obicei de factură religioasă.

„Iisuse, fiul lui David, miluiește-mă!”, „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău”, „Înmulţeşte talantul”, „Punctul forte” şi „Viaţa e frumoasă” sunt volume semnate de Adriana Boia, apărute la editura „Eurostampa” din Timişoara cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Răcăşdia şi prezentate la ceas de importantă sărbătoare a culturii şi spiritualităţii răcăşdene.

Cărţile Adrianei Boia beneficiază de binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, cel care şi semnează prefaţa a două dintre volume. Cele mai recente titluri au în deschidere o recenzie realizată de pr. Sergiu Emil Varga şi o prefaţă semnată de pr. Iulius Guiman, preoţi pasionaţi de poezie şi stih.

„Poezia românească de factură religioasă îşi are rădăcinile în poezia imnografică a Bisericii şi în tradiţiile creştine populare. Ea prelucrează artistic teme, motive, imagini şi simboluri pe care le întâlneşte în dezvoltarea creştină a sentimentului religios românesc. […] D-na Adriana Boia, o credincioasă devotată din Răcăşdia, prin expresia lirică a poeziilor create a dat dovadă de o sensibilitate religioasă aparte. Poemele domniei sale se aşază sub semnul ocrotirii sfinţilor, a valorizării perceptelor morale şi a exprimării sentimentelor de nevrednicie pe care oamenii le au în mod firesc în descoperirea Celui Preaînalt prin vers. Ele găsesc forma şi limbajul care dau slavă lui Dumnezeu într-un mod sublim.” afirmă Preasfințitul Părinte Episcop Lucian în Cuvântul înainte care deschide unul dintre volumele Adrianei Boia. („Înmulţeşte talantul”, Timişoara: Eurostampa, 2016).

În toate volumele sale, Adriana Boia îşi revarsă dragostea pentru Dumnezeu, iar din titlurile celor două volume de versuri reiese crezul său: viața e frumoasă, dacă-i găsești punctul forte, adică, pe Dumnezeu: ”Am să mă țin de câte-o rugăciune/ Acolo-i punctul forte, este Dumnezeu/ Când la El ajung tot răul se supune/ Ține candela luminii aprinsă-n drumul meu”.

Adriana Boia își ascultă vocea interioară scriind versuri accesibile, prin care transmite necesitatea credinței, nevoia de Dumnezeu. Însăși mărturisește că poezia este un hobby prin care dorește să-și arate dragostea și recunoștința către Dumnezeu pe care-l socoate adesea prieten în versurile sale, în unele poezii-rugăciuni.

Chiar și în volumul de factură laică, în poezia de dragoste, Adriana Boia, studentă a Facultății de Teologie Ortodoxă Didactică din Caransebeș a Univerității „Eftimie Murgu” Reșița, nu se dezminte, nu renunță la relația cu Dumnezeu: „Te-am vorbit cu Dumnezeu în rugăciune”, „Te-am regăsit și-n predicile sfinte”, „Mă rog și-aștept un semn dumnezeiesc”, „Acolo era doar Dumnezeu și noi” ș.a.

Se știe că versul de inspirație religioasă este construit și „colorat” în funcție de fondul personal al celui care-l scrie, îl construiește. Adriana Boia transmite prin poeziile sale, fie de factură laică, fie de inspirație religioasă, multă nostalgie, însă o imensă încredere în Dumnezeu: „Tu lacrimile mi le ștergi când plâng/ Cu sfintele-ți cuvinte sunând îmbărbătare/ Și-o dreaptă mână întinzi spre cel nătâng/ Și-al vieții sens găsește prin Tine fiecare”.

Cu certitudine avem de-a face cu un sincer și dăruit propovăduitor al cuvântului lui Dumnezeu, alegând una dintre cele mai frumoase și sensibile forme de exprimare – poezia. Felicitări se cuvin autoarei, de asemenea, se cuvin felicitări Primăriei și Consiliului Local Răcășdia care sprijină și încurajează astfel de preocupări cultural-spirituale devenite, iată, tradiție.

Data: 16 august 2017 • Vizualizări: 597