Alaiul colindătorilor la Caransebeș

Alaiul colindătorilor la Caransebeș

Album foto
Copii, adolescenți, precum și persoane de toate vârstele, au adus cinstire Pruncului Divin, duminică, 17 decembrie, participând la tradiționalul „Alai al Colindătorilor” organizat în municipiul de pe Timiș și Sebeș al județului Caraș-Severin
Autor: Serviciul Cultural
Aproximativ 350 de persoane au venit la Caransebeș pentru a aduce vestea cea bună a Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos. De pe Valea Almăjului până pe Valea Bistrei, dar și din Reșița, Valea Timișului, Valea Carașului și alte zone ale Eparhiei Banatului Montan s-au adunat la Catedrala Episcopală din Caransebeș pentru a colinda.

Manifestarea a început prin procesiunea de la Centrul eparhial și până la Catedrală, Fanfara de la Răcășdia transmițând mesajul Crăciunului pe centrul municipiului, după care colindătorii de la Răcășdia au susținut un concert de colinde pe esplanada sfântului locaș, la final fiind răsplătiți cu daruri de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.

Tradiționalul Alai al colindătorilor a continuat în sfântul locaș, unde cetele de colindători îmbrăcați în haine populare au înălțat inimile celor prezenți prin interpretarea deosebită a cântărilor specifice perioadei în care ne aflăm și specifice poporului român. Foarte mulți credincioși au venit să se bucure de vestea cea bună a Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos transmisă prin colind.

„Colinda este o rugăciune cântată, care ne introduce în atmosfera binecuvântată a praznicului care se apropie. În ultimii ani ne-am obișnuit să avem această manifestare frumoasă și înălțătoare înainte de Praznicul Nașterii Domnului. I-am primit cu multă bucurie pe toți colindătorii care au dorit să transmită mesajul colindului sfânt și bun. Noi le-am oferit daruri după putința noastră, astfel încât să ne asemănăm într-o oarecare măsură cu Tatăl nostru Cel din ceruri, Care la plinirea vremii ni L-a trimis în dar pe unicul Său Fiu, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

Cei care au urcat pe soleea Catedralei au fost: Fanfara de la Răcășdia, Ancuța Cosovanu de la Lugoj, Ansamblul Folcloric „Doina Banatului” din Caransebeș, Corul Asociaţiei religioase Oastea Domnului din Parohia Petroşniţa, Corul Poliției de frontieră Oravița, Corul Parohiei Bozovici, Corul „Armonia” Oravița, Corul „Armonia” Bocșa, Corul preoților din Protopopiatul Băile Herculane, Corul „Învierea” Teregova, Corul Parohiei Mehadica, Corul preoţilor din Protopopiatul Reşiţa, Grupul coral Grănicerii Văii Bistrei ai Parohiei Voislova, Corul Gheorghe Dobreanu şi Ioan Teodorovici din Caransebeş și Corul preoţilor din Protopopiatul Caransebeş.

La final, toți participanții au primit din partea Preasfințitului Părinte Lucian iconițe și calendare, iar din partea lui Moș Crăciun daruri.


Data: 18 decembrie 2017 • Vizualizări: 916