Bătând la „Ușile Pocăinței” în Săptămâna Floriilor

Bătând la „Ușile Pocăinței” în Săptămâna Floriilor

Album foto
Marți, 4 aprilie, la ora 18, în Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș, a avut loc concertul prepascal intitulat „Ușile Pocăinței”
Autor: Serviciul Cultural
Marți, 4 aprilie, la ora 18, în Catedrala Episcopală din Caransebeș, a avut loc concertul prepascal intitulat „Ușile Pocăinței”, eveniment care s-a bucurat de prezența Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, de membrii Permanenței Consiliului Eparhial, de profesorii și elevii de la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș și de un număr mare de credincioși.

Corul care a debutat în concert a fost Corul de copii „Pui de cer” al Centrului de tineret „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Moniom, copii care au reflectat, prin inocența și frumusețea glasurilor lor, bucuria sufletelor mântuite. Au urmat corurile tinerilor iubitori de Hristos, tineri care caută, prin activitățile lor, să răspândească pretutindeni însemnătatea dragostei lui Dumnezeu, și anume Corul ATOR-Banatul de Munte și Corul „Ison” al Colegiului Național „Traian Lalescu” din Reșița. Concertul s-a încheiat cu repertoriul Corului Episcopiei Caransebeșului.

Cel de-al doilea concert „Ușile Pocăinței” va avea loc joi, 6 aprilie, la ora 18, la Biserica Ortodoxă „Schimbarea la Față” din cartierul Govândari al municipiului Reșița.

Pășind ușor spre Sărbătoarea Luminii, Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, copiii și tinerii corurilor participante invită credincioșii, prin cântecele specifice perioadei prepascale, să Îl întâmpine pe Hristos în sufletele lor și să Îl însoțească în drumul Său spre Cruce, nădăjduind că, dincolo de întuneric, e lumină, dincolo de moarte, e viață, dincolo de păcat, e mântuire.

Data: 5 aprilie 2017 • Vizualizări: 2102