Biserica - loc de întâlnire pentru tinerii şi copiii din Balta Sărată

Biserica - loc de întâlnire pentru tinerii şi copiii din Balta Sărată
Biserica parohiei „Schimbarea la Față” din cartierul Balta Sărată al municipiului Caransebeș a găzduit sâmbătă 27 aprilie ultima etapă din ciclul de întâlniri interactive derulate sub deviza „Să ne cunoaștem credința”
Autor: Serviciul Social-Misionar
La întâlnirea moderată de inspectorul pentru activități cu tineretul al Episcopiei Caransebeșului, au participat 14 copii din clasele gimnaziale coordonați de pr. paroh Gabriel Tat. Copiii au luat parte la un concurs de cunoștințe religioase structurat sub forma a zece întrebări tip grilă și a unui eseu despre Taina Sfintei Spovedanii, iar, în a doua parte a întâlnirii au purtat discuții interactive cu coordonatorul proiectului. S-au adus în discuție teme legate de școală, timp liber, precum și legate de importanța participării copiilor în mod activ la viața Bisericii. Discuțiile au cuprins și completarea unor chestionare pe această temă, în cadrul proiectului „Împreună pentru copiii noștri” derulat de Departamentul de Tineret al Episcopiei Caransebeșului.

„Din rânduiala lui Dumnezeu am avut azi, în ajun de Florii, tineri și copii în biserică, atât la propriu cât și la figurat, o adevărată punte peste timp, o paralelă evidentă cu copiii care, acum aproape 2000 de ani, Îl întâmpinau pe Mântuitorul Hristos la intrarea în Iersualim. Mai mult, ne- am bucurat să vedem că acești tineri și copii au un nivel bun de cunoaștere a credinței lor, deși, nu atât nivelul cunoștințelor teoretice în sine, cât faptul că acești copii au astfel de preocupări este de mare valoare”, a subliniat inspectorul pentru activități cu tineretul Mihai Ciucur.

Comisia de corectare a lucrărilor, compusă din doamnele profesoare Daniela Szeneszy și Marinela Manole a stabilit drept câștigători ai concursului pe următorii elevi: Tat Antonia – locul I, Bobocea Ionuț – locul II, Bobocea Georgiana – locul III. Aceștia, alături de alți doi copii proveniți din familii cu probleme de ordin social, vor participa din partea parohiei la tabăra ortodoxă de creație „Credință și artă pentru toți” organizată de Episcopia Caransebeșului în perioada 1-7 iulie. La final, toți copiii au primit diplome de participare și pungi cu icoane, cărți de rugăciuni și alte obiecte bisericești din partea Centrului Eparhial.

Proiectul „Tineri în Biserică” va continua în protopopiatele Caransebeș și Băile Herculane și pe parcursul lunii mai, când sunt programate alte întâlniri cu tinerii și copiii din cele cinci parohii participante, urmând ca în data de 1 iunie câștigătorii concursurilor desfășurate în parohii să fie premiați de către Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeşului în cadrul unei festivități desfășurate la Centrul Eparhial.

Data: 27 aprilie 2013 • Vizualizări: 654