Biserica „Pogorârea Duhului Sfânt” din Reșița în haine de sărbătoare

Biserica „Pogorârea Duhului Sfânt” din Reșița în haine de sărbătoare

Album foto
În Duminica a 20-a după Rusalii Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia „Pogorârea Duhului Sfânt” din Reșița
Autor: Serviciul Prezidial
Părintele Episcop a sfințit o cruce de mari dimensiuni amplasată în curtea sfântului locaș, două icoane de mozaic ce se află la intrarea în biserică, precum și 6 clopote achiziționate în ultima perioadă. În continuare alături de un numeros sobor de preoți și diaconi a Săvârșit Sfânta Liturghie. Cu această ocazie Ierarhul l-a hirotesit iconom-stavrofor pe părintele Damaschin Tătaru, slujitor la această biserică. Răspunsurile liturgice au fost oferite de către Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeşului.

„Este un lucru foarte important că această biserică împodobește cartierul de aici și într-adevăr când s-a târnosit, toată lumea a subliniat că biserica a fost o necesitate pastoral-misionară pentru o zonă defavorizată a municipiului Reșița. Ne bucurăm că părintele paroh și părintele slujitor se ostenesc cu timp și fără timp la înfrumusețarea și împodobirea casei lui Dumnezeu și îi mulțumim Maicii Domnului că ne-a ajutat să fim la această parohie, căci biserica de aici este închinată și Praznicului Acoperământul Maicii Domnului”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

Parohia „Pogorârea Duhului Sfânt” din Reșița a fost înființată în anul 2002, într-un cartier cu foarte mari probleme sociale. „Era imperios necesar ca și pentru acești oameni să se ridice o sfântă biserică și pe zi ce trece vedem cum se înfrumusețează tot mai mult prin prezența credincioșilor și evident prin darul lor, așa cum am observat astăzi că s-a sfințit crucea din curtea bisericii, icoanele și clopotele”, a arătat părintele protopop Gheorghe Șuveț.

Piatra de temelie a bisericii a fost pusă la 29 august 2006, la sărbătoarea „Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel” de Preasfinţitul Părinte Lucian. Al doilea hram al acestei biserici este „Acoperământul Maicii Domnului”. Ea a fost târnosită în 1 noiembrie 2015 de către Părintele Episcop Lucian. Până să fie construită biserica, sfintele slujbe au fost oficiate în incinta sălii de sport a Liceului „Traian Vuia” din Reşiţa, între anii 2002 – 2003, după aceea până în 2004 la Liceul „Mircea Eliade”, iar până în anul 2011, 9 octombrie, când Preasfințitul Părinte Lucian a binecuvântat lucrările ce s-au efectuat la noul sfânt locaș pentru a se putea sluji Sf.Taine și ierurgii, precum și Sf. Liturghie, s-a slujit în incinta Punctului Termic nr. 33 de pe Calea Caransebeşului.


Data: 8 octombrie 2018 • Vizualizări: 435