Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din Reşiţa a fost târnosită

Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din Reşiţa a fost târnosită

Album foto
În Duminica a 22-a după Rusalii Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a târnosit biserica parohială cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh” din Reșița, în prezența a numeroși credincioși și a autorităților centrale și locale
Autor: Serviciul Prezidial
Înfiinţată în anul 2002, Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” din Reşiţa a trăit în Duminica a 22-a după Rusalii momente de mare bucurie. Numeroşi credincioşi s-au adunat încă de la orele dimineţii pentru a-l întâmpina pe Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului care a târnosit biserica parohială cu hramul „Pogorarea Sfântului Duh”. După slujba de târnosire Preasfinţia Sa a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi. Pe lângă mulţimea mare de credincioşi, la acest moment important din viaţa parohiei au fost prezente şi autorităţi centrale şi locale.

În cadrul Sfintei Liturghii părintele paroh Emil Crăciun a fost hirotesit iconom stavrofor, iar părintele slujitor Damaschin Tătaru a fost hirotesit iconom. De asemenea domnului primar al municipiului Reşiţa, Mihai Stepanescu şi domnului deputat Ioan Benga le-a fost conferit de către ierarh ordinul eparhial „Crucea Episcop Elie Miron Cristea” pentru mireni, iar tuturor ctitorilor şi binefăcătorilor, care s-au implicat la ridicarea şi înfrumuseţarea sfântului locaş, chiriarhul le-a oferit acte de cinstire. Răspunsurile liturgice au fost oferite de către Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeşului.

„Astăzi a fost bucurie mare și s-a văzut aceasta pe fețele tuturor credincioșilor care au participat la Sfânta Liturghie, credincioși care sunt legați ființial de această biserică pentru că au văzut-o de la început crescând sub ochii lor. Este foarte important că nu mai slujim în locuri improvizate, ci slujim într-o biserică târnosită, în acest cartier cu foarte multe blocuri și cu foarte multe probleme sociale. De aceea credem că pe lângă această biserică trebuie să desfășurăm, în viitorul foarte apropiat, o lucrare social-filantropică pentru toți cei săraci și necăjiți din această parte, poate una dintre cele mai sărace zone din municipiul Reșița. Ne rugăm ca Dumnezeu să binecuvinteze pe mai departe lucrarea spirituală și materială în această parohie, să ne binecuvinteze pe toți, să-i întărească pe ctitori și să ne ajute să putem intensifica misiunea și propovăduirea Cuvântului Evangheliei în toate cetățile și satele din Eparhia istorică a Caransebeșului”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

Piatra de temelie a bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din Reşiţa a fost pusă la 29 august 2006, la sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel de Preasfinţitul Lucian.


Data: 2 noiembrie 2015 • Vizualizări: 648