Bucuria de a fi creştin

Bucuria de a fi creştin
Câştigătorii locului întâi de la cele trei secţiuni au reprezentat Episcopia Caransebeşului în zilele de 20 şi 21 mai la decernarea premiilor ce a avut loc la Patriarhia Română
Autor: Preot Gheorghe Ştefan
Bucuria de a-l mărturisi pe Hristos au avut-o în perioada prepascală precum şi după Sfintele Paşti şi copiii care fac parte activă în proiectul „Hristos împărtăşit copiilor” prin participarea la concursul „ Bucuria de a fi creştin”. Concursul s-a desfăşurat la nivel de Protopopiat în Săptămâna Patimilor, având ca temă Patimile Domnului, iar câştigătorii locurilor I, II şi III au participat la faza pe Episcopie, tema concursului fiind bucuria Învierii. Concursul a avut trei secţiuni poezie, cântare bisericească şi text literar.

Câştigătorii locului întâi de la cele trei secţiuni au reprezentat Episcopia Caransebeşului în zilele de 20 şi 21 mai la decernarea premiilor ce a avut loc la Patriarhia Română. Locul întâi la poezie a fost obţinut de Paul Miloş de la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Bocşa Română, coordonat de preotul Gheorghe Ştefan, la secţiunea de cântare bisericească primul loc a fost obţinut de Antonia Mărilă de la Parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Anina, coordonată de preotul Alin Remus Muntean, la secţiunea text literar ( monolog) premiul întâi a fost obţinut de Ionela Sporea de la Parohia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Sasca Montană, coordonată de preotul Iulius Ionuţ Guiman.

În cele două zile petrecute la Patriarhie, copiii au avut bucuria de a fi alături de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi alţi ierarhi, membrii ai Sfântului Sinod. Întâlnirea tuturor premianţilor a avut loc pe „Colina Bucuriei” din Dealul Patriarhiei mergând să se închine la Sfintele moaşte, aşezate în Catedrala Patriarhală, apoi urmând întâlnirea în Aula Magna din Palatul Patriarhal, unde a vut loc decernarea premiilor la cele trei secţiuni. Preafericitul Patriarh Daniel după cuvântul de binecuvântare şi vizionarea filmuleţului cu toţi câştigătorii locului întâi pe Eparhii a trecut la decernarea premiilor, binecuvântând pe fiecare copil în parte şi înmânându-le diplomele omagiale.

A doua zi premianţii au paricipat la Sfânta Liturghie cu prilejul hramului Catedralei Patriarhale „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, oficiată de Preafericitul Patriarh Daniel înconjurat de un sobor de nouă ierarhi, preoţi şi diaconi din administraţia patriarhală. Din soborul de ierarhi a făcut parte şi Mitropolitul Dionisie al Corintului, reprezentând biserica Greciei. În cadrul Sfintei Liturghii copiii au rostit Crezul şi rugăciunea Tatăl Nostru. După Sfânta Liturghie au fost premiaţi tinerii seminarişti şi studenţi teologi câştigători ai concursurilor ”Dumitru Stăniloaie” şi ”Alege şcoala”.

Toţi copiii şi tinerii premiaţi, împreună cu preoţii şi profesorii însoţitori s-au retras în “Sala Europa Christiana” din Palatul Patriarhal, participând la vernisajul expoziţiei de pictură ”Icoana ortodoxă- lumina credinţei”, unde au fost premiaţi câştigătorii celor trei secţiuni: tehnică frescă, tempera şi mozaic. A urmat masa festivă împreună cu Preafericitul Patriarh Daniel, ierarhii slujitori, soborul de preoţi,copiii şi însoţitorii lor. Cei trei câştigători ai Eparhiei Caransebeşului au fost însoţiţi de preotul Gheorghe Ştefan de la Parohia Adormirea Maicii Domnului din Bocşa Română. Atât copiii, cât şi preotul s-au întors acasă cu bucurie spirituală , cu binecuvântare patriarhală şi cu binemeritata răsplată a strădaniei lor.

Data: 27 mai 2013 • Vizualizări: 674