Bucuria de a fi creştin la Caransebeş

Bucuria de a fi creştin la Caransebeş
Joi, 9 mai 2013, în sala de festivităţi „Episcop Elie Miron Cristea” a Episcopiei Caransebeşului, a avut loc Concursul-spectacol „Bucuria de a fi creştin”
Autor: Serviciul Prezidial
Joi, 9 mai 2013, în sala de festivităţi „Episcop Elie Miron Cristea” a Episcopiei Caransebeşului, a avut loc Concursul-spectacol „Bucuria de a fi creştin”, etapa eparhială, la care au participat copii cu vârsta între 9 şi 15 ani din cele patru protopopiate ale Episcopiei Caransebeşului, organizat cu prilejul „Anului omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena” în Patriarhia Română.

Copiii şi tinerii înveşmântaţi în straie populare din Banatul Montan şi însoţiţi de preoţi, cadre didactice şi părinţi au interpretat cântece religioase specifice perioadei pascale, au recitat poezii cu tematică religioasă, precum şi poezii în grai bănăţean şi au citit fragmente de proză cu temă religioasă.

Juruiul concursului a fost format din pr. dr. Nichifor Tănase, inspector pentru cateheză parohială al Episcopiei Caransebeşului, pr. drd. Vicenţiu Românu, cadru didactic la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeş şi d-na Maria Frenşiu, prof. de limba română la Liceul Teoretic „Traian Doda” din Caransebeş. Din partea Centrului eparhial a fost prezent protos. Casian Ruşeţ, secretar eparhial.

„Cele patru protopopiate ale Episcopiei Caransebeşului s-au întâlnit astăzi într-un cadru festiv, prilejuit de etapa eparhială a concursului naţional Bucuria de a fi creştin. <>. Iată cele două texte pauline prin care noi arătăm semnificiaţia zilei de astăzi, în sensul că bucuria de a fi creştin reprezintă în primul rând bucuria de a trăi viaţa în Hristos, prin rugăciune, prin fapte bune şi prin prezenţa la Sfânta Biserică. Copiii luminaţi de lumina învierii în această perioadă, care au fost prezenţi, au dovedit şi au punctat o lumină noetică a înţelepciunii proprii, prin care ne-au transmis mesajul Evangheliei lui Hristos vechi de 2000 de ani”, a arătat în cuvântul său pr. dr. Nichifor Tănase, inspector pentru cateheză parohială al Episcopiei Caransebeşului.

La fiecare din cele trei secţiuni ale concursului au participat câte trei reprezentanţi din protopopiatele Eparhiei Caransebeşului, câştigători ai etapei pe protopopiat, iar primii trei câştigători vor participa la etapa naţionala a Concursului „Bucuria de fi crestin”, care va avea loc la Bucureşti la data de 21 mai 2013, cu prilejul praznicului Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. La final, toti concurenţii au fost premiaţi de către organizatori, aceştia au primit cărţi de rugăciune, icoane şi diplome.



Data: 10 mai 2013 • Vizualizări: 646