Bucurie în sufletul copiilor la Praznicul Floriilor

Bucurie în sufletul copiilor la Praznicul Floriilor
La fel ca acum 2000 de ani, copiii din Bocşa și Moldova Nouă L-au întâmpinat pe Mântuitorul Iisus Hristos, în ziua de Florii, cu ramuri verzi de salcie, cu flori şi icoane
Autor: Pr. Gheorghe Băloi, Prof. Mihaela Schmidt
Copiii de la Centrul de tineret „Sf. Stelian" din Bocșa Română, împreună cu colegii lor de la Şcoala Gimnazială nr.1 Bocşa, au pornit într-o procesiune în frunte cu directorul şcolii domnul prof. Aurel Lungu, cadre didactice din oraș, doamna profesoară de religie Gianina Mură, precum și părinţi și voluntari.

Procesiunea a pornit de la şcoală şi s-a oprit la Biserica „Sf. Nicolae". Pe drum, copiii au bătut toaca și au intonat cântece religioase. Acestor tineri minunați li s-au alăturat şi alţi credincioşi, aşa încât la biserică au ajuns o mulţime de oameni.

În uşa bisericii procesiunea a fost întâmpinată de părintele paroh Silviu Ferciug care i-a binecuvântat pe toți cei prezenți, iar corul „Armonia" al parohiei a interpretat priceasna „Sub o salcie înaltă". În cadrul Sfintei Liturghii la momentul potrivit, copiii au recitat poezii despre patimile și răstignirea Domnului și s-au împărtăşit cu Sfintele Taine.

Și Biserica Sf. M. Mc. Gheorghe din Moldova-Nouă s-a umplut de lumină si bucurie, precum și de cântări înălțate Domnului cu ocazia Praznicului Intrării în Ierusalim.

Credincioșii au luat stâlpări în mâini, participând la Sfânta Liturghie, iar la sfârșit au fost întâmpinați de copiii Centrului de Tineret „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Moldova-Nouă, cu un frumos târg de Paște.

Copiii au pregătit pentru credincioșii parohiei diverse obiecte handmade tradiționale, precum și figurine de ghips, iepurași, ouă, pui și fluturași, coșulețe, cruciulițe, metanii, etc, pe care le-au expus la intrarea în Biserică. Credincioșii au fost foarte bucuroși de acest târg, căci au putut cumpăra aceste mici daruri pentru copii sau nepoți.

Data: 25 aprilie 2016 • Vizualizări: 285