Bucurii pascale oferite de grupul coral „Strana strămoşească” în Govândarul Reşiţei

Bucurii pascale oferite de grupul coral „Strana strămoşească” în Govândarul Reşiţei
Ca în fiecare an, sărbătoarea pascală a fost trăită cu bucurie de credincioşii parohiei „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din cartierul reşiţean Govândari
Autor: Pr. Petru Berbentia
Învierea Domnului este cea mai mare sărbătoare a tuturor creștinilor, pe care noi o definim în cântările Bisericii „praznic al praznicelor și sărbătoare a sărbătorilor”. Ea o „minune a minunilor” care a avut loc în istorie și face diferenţa între creștinism şi toate celelalte religii, deoarece Domnul Hristos, Înviat, ne adevereşte tot timpul că este Dumnezeu adevărat și Om adevărat, care s-a jertfit pentru noi. şi a înviat pentru noi !

Ca în fiecare an, sărbătoarea a fost trăită cu bucurie de credincioşii parohiei „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din cartierul reşiţean Govândari. După ce s-au nevoit prin post, rugăciune şi participare activă la toate slujbele îndătinate Postului Mare, zilele de sărbătoare au venit ca o împlinire a aşteptării, ca o bucurie deplină. Lumina adusă de la Sfântul Mormânt din Ierusalim prin grija Patriarhiei Române şi apoi de la Timişoara de către un reprezentant al preoţilor şi credincioşilor, a fost aşteptată cu nerăbdare de miile de credincioşi reşiţeni.

După ce s-au stins ecourile chemării „Veniţi de luaţi Lumină”, şi după ce s-a vestit Înviere prin cuvântul Sfintei Evanghelii, cei patru preoţi slujitori aici au pornit în procesiune prin parohie, vestind tuturor că Hristos a înviat! La întoarcerea în lăcaşul de cult, creştinii au ascultat şi au cântat slujba Învierii, au luat „Paşti” în pahare speciale pentru acest eveniment şi au dus acasă „Lumina Învierii”.

La ora obişnuită din Duminica Paştilor, preoţii slujitori: pr. Petru Berbentia, parohul locului, pr. Romolus Şandru, pr. Samuel Cornel Şendroni şi pr. Emil Varga – profesor de Religie, au săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, dându-se citire şi scrisorii Pastorale a Preasfinţitului Părinte Lucian, episcopul Caransebeşului. Într-o biserică arhiplină, după otpustul Sfintei Liturghii, grupul coral „Strana Strămoşească” a susţinut pe soleea Bisericii, pentru al 19-lea an consecutiv, un concert de cântări pascale, apreciat prin aplauze de toţi cei prezenţi. Şi în acest an ne-a bucurat prezenţa unor oficiali ai oraşului, judeţului şi structurilor naţionale, care au participat la rugăciunea noastră, aşa cum fac de fiecare dată. Şi astfel, am trăit şi am vestit în comuniune creştină deplină, bucuria Învierii Fiului Lui Dumnezeu, Domnul şi Dumnezeul nostru, Mântuitorul Iisus Hristos.

Data: 17 aprilie 2017 • Vizualizări: 833