Campania „Să-l cunoaștem pe Moș Nicolae” în Episcopia Caransebeșului

Campania „Să-l cunoaștem pe Moș Nicolae” în Episcopia Caransebeșului
În cadrul campaniei „Să-l cunoaștem pe Moș Nicolae” inițiată de Episcopia Caransebeșului, câteva mii de copii de vârstă preșcolară și din clasele primare de pe tot cuprinsul județului, au participat la Sfânta Liturghie de praznicul Sf. Nicolae, în ziua de 6 decembrie.
Autor: Sectorul Social-Misionar
Cel mai cunoscut și mai îndrăgit dintre sfinții Bisericii noastre – Sfântul Ierarh Nicolae, un adevărat „prieten” al copiilor, fost prăznuit și în acest în an în mod deosebit în toate bisericile eparhiei Caransebeșului

În cadrul campaniei „Să-l cunoaștem pe Moș Nicolae” inițiată de Episcopia Caransebeșului, câteva mii de copii de vârstă preșcolară și din clasele primare de pe tot cuprinsul județului, au participat la Sfânta Liturghie de praznicul Sf. Nicolae, în ziua de 6 decembrie. Aceștia au fost împărtășiți cu Trupul și Sângele lui Hristos, iar, la final, au primit pungi cu daruri din partea „moșului”. De asemenea, celor mici li s-a explicat, în cadrul unui scurt cuvânt de învățătură, care este originea lui „Moș Nicolae” și că acesta este, de fapt, Sfântul Nicolae, un sfânt care a trăit cu aproximativ 1700 de ani în urmă și care și-a împodobit viața cu multe fapte bune, rămânând în tradiție ca fiind cel care împarte daruri.

Pe lângă aceste activități, care s-au desfășurat în toate bisericile de pe cuprinsul Eparhiei Caransebeșului, copiii au fost implicați și în alte activități, precum: recitarea de poezii, scenete, colinde, sau acțiuni caritabile prin care copiii au învățat să dăruiască celor nevoiași.

Activitățile s-au desfășurat în colaborare cu instituțiile de învățământ partenere, cu participarea cadrelor didactice și a unui număr mare de părinți ai copiilor care au avut, astfel, ocazia să petreacă momente de rugăciune și de comuninune, alături de copiii lor.

„Campania «Să-l cunoaștem pe Moș Nicolae», ajunsă la cea de-a doua ediție, și-a propus și în acest an ca cei mici să înțeleagă sărbătoarea Sf. Nicolae și dincolo de partea ei comercială, readucând în prim plan valori și virtuți creștine la care suntem chemați cu toții, mici și mari, deopotrivă. S-a reușit, așa cum e și firesc, ca «Moș Nicolae» să fie cunoscut și cinstit la el «acasă», adică în biserică unde, pe lângă pungi cu dulciuri și jucării, copiii au primit darul cel mai de preț: Trupul și Sângele lui Hristos”, a arătat părintele inspector Mihai Ciucur – coordonatorul campaniei din partea Episcopiei Caransebeșului.

Data: 10 decembrie 2013 • Vizualizări: 850