Campanie umanitară „Împreună dăruim viață”

Campanie umanitară „Împreună dăruim viață”

Album foto
În județul Caraș-Severin s-a dat startul Campaniei Umanitare „Împreună dăruim viață”, luni, 14 mai
Autor: Departamentul de tineret
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului campania care are în vedere donarea de sânge va dura până în 14 iunie, timp în care organizatorii vor lucra intens la conștientizarea și mobilizarea potențialilor donatori de sânge și vor explica importanța și avantajele donării de sânge. Proiectul este împărțit în două etape, prima se axează pe creșterea în mod constant a numărului de donatori care se prezintă la Centrul de Transfuzie Sanguină din Reșița, iar cea de-a doua are în vedere colectarea de la donatorii de sânge a unui număr cât mai mare de bonuri de masă (prin donarea acestora) și achiziționarea de alimente, dulciuri și obiecte de strictă necesitate care vor fi distribuite, copiilor proveniți din familii aflate în dificultate.

„Plecăm la drum cu încrederea că va fi o acțiune reușită, nu neaparat ca număr de donatori, ci ne propunem pe termen mediu și lung educarea săvârșirii binelui. Știm cu toții că binele nu trebuie să aibă o motivație materială, el există în sine și trebuie ca societatea să învețe să săvârșească acest bine într-un mod dezinteresat. Ar fi bine să nu mai fie nevoie de astfel de campanii umanitare, dacă societatea ar ajunge la un asemenea nivel încât să nu mai fie nevoie de intervenția principalilor actori sociali. Donarea de sânge este o chestiune voluntară pe care și-o asumă fiecare și aici este o carență de informare pentru că lumea nu știe de ce este important să donăm sânge, este foarte greu să ieșim astăzi din confortul propriu ca să mergem la centrul de transfuzie”, a precizat părintele Mihai Ciucur la conferința de presă organizată la începutul campaniei.

Partenerii acestei campanii își propun și să cultive în rândul tinerilor voluntari, dar și al tuturor participanților, deprinderea de întrajutorare a semenilor aflați în suferință, precum și a necesității implicării lor în probleme comunitare care vizează binele comun.

„Noi punem un accent deosebit pe mobilizarea donatorilor și suntem optimiști că avem parteneri alături de care sunt convins că mesajul va ajunge în cât mai multe locuri. Este importantă informația, dar mai important este exemplul personal și cred că mesajul tinerilor va fi perceput pozitiv de către societate. Invităm pe toți, potențialii donatori, oamenii de bine care nu pot să rămână pasivi la nevoia socială pentru că este mare nevoie de sânge”, a mai spus părintele Mihai Ciucur.

Se are în vedere și Interacțiunea directă cu beneficiarii campaniei (copiii proveniți din familii aflate în dificultate) a unui număr cât mai mare de tineri (în special voluntari ATOR și studenți), în acest fel împlinindu-se nevoia afectivă de socializare a acestora.

Pentru a stimula potențialii donatori partenerii acestei campanii au pregătit și premii prin tragere la sorți, pentru cei ce merg la Centrul de Transfuzie Sanguină din Reșița în această perioadă să doneze sânge. Este vorba despre o excursie în Clisura Dunării pentru 20 de persoane, 9 iunie 2018, 3 locuri la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din toată lumea – ITO SIBIU, 6-9 septembrie 2018 și un sejur pentru 2 persoane la Veneția, 6-9 septembrie 2018.

Proiectul umanitar este inițiat de ATOR Banatul de Munte, iar partenerii acestui demers sunt Asociația „Din inimă pentru inimă”, UEM Reșița, Protopopiatul Reșița, Colegiul Național a asistenților sociali-filiala CS, Liga Studenților din UEM Reșița, Clubul Lions Onix, Centrul de prevenire, evaluare și consiliere antidrog CS și Asociația „Centrul de tineret Moniom”.


Data: 15 mai 2018 • Vizualizări: 372