Campanie umanitară în Episcopia Caransebeșului „Împreună dăruim viață”

Campanie umanitară în Episcopia Caransebeșului „Împreună dăruim viață”

Album foto
Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte lansează o campanie umanitară de donare de sânge ce se va desfășura până în 27 noiembrie
Autor: Departamentul de Tineret
Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte lansează o campanie umanitară de donare de sânge ce se va desfășura până în 27 noiembrie. Luni, 30 octombrie, la sediul Primăriei municipiului Reșița s-a desfășurat o conferință de presă pentru promovarea acestui proiect. La eveniment au participat reprezentanții tuturor instituțiilor ce s-au alăturat acestei campanii umanitare, preoți din municipiu, precum și elevi de la școlile din Reșița, dar și părinți ai acestora.

„Noi tinerii atoriști ne vom implica ca de fiecare dată, voluntari, în astfel de campanii, vom povesti ceea ce ne face să ne implicăm, pentru că voluntariatul face parte din noi, bucuria ce o vedem pe chipul celuilalt nu poate fi egalată cu absolut nimic. Toate valorile pe care le dobândim prin aceste acte de caritate, cum ar fi comunicarea, responsabilizarea și multe altele, cred că sunt o motivație extraordinară. La început dăruiești din ceea ce ai, iar mai apoi dăruiești din ceea ce ești, iar noi tinerii atoriști cred că aceasta facem, dăruim din ceea ce suntem pentru că deocamdată nu avem ceva material să oferim”, a transmis Anita Radics, președinte ATOR BM.

Moderatorul evenimentului a fost părintele inspector eparhial, Mihai Ciucur, din cadrul Departamentului de tineret al Episcopiei Caransebeșului, care a explicat celor prezenți necesitatea voluntariatului privind donarea de sânge și de ce trebuie să facem binele într-un mod dezinteresat. Au luat cuvântul toți invitații pentru a-și exprima apartenența la acest proiect.

În urma acestei campanii intitulată generic „Împreună dăruim viață” se vor bucura mai multe persoane vârstnice deoarece bonurile primite după donare vor fi valorificate pentru a se cumpăra alimente ce vor fi donate bătrânilor nevoiași.

„Cred că cel mai important lucru este componenta în plan afectiv și spiritual. Noi știm că cuvântul lui Dumnezeu este dătător de viață și însuși Mântuitorul Iisus Hristos a spus «Eu sunt calea, adevărul și viața». În acest context spiritual, duhovnicesc, cuvântul viață capătă o însemnătate aparte pentru că beneficiarii acestei campanii vor primi gratuit Sfânta Scriptură, câte un exemplar pentru fiecare beneficiar și nu doar că vor primi cuvântul lui Dumnezeu ci vor avea ocazia să interacționeze cu tinerii, cu voluntarii. Va fi un program de lectură biblică și socializare în cadrul acesta creștin, o interacțiune frumoasă, eficientă, între tinerii voluntari de la ATOR și bătrânii beneficiari ai campaniei. Este un proiect ambițios în Episcopia Caransebeșului care suntem convinși că pe termen mediu și lung va avea efecte prin educarea tinerei genereții, dar și a societății în general în tot ceea ce înseamnă responsabilitate socială și angajamentul în a sluji celuilalt sau a face binele într-un mod dezinteresat”, a subliniat părintele Mihai Ciucur, inspector eparhial în cadrul Departamentului de tineret al Episcopiei Caransebeșului.

Campania umanitară de donare de sânge „Împreună dăruim viață” este organizată de ATOR Banatul de Munte în parteneriat cu Asociația umanitară „Din inimă pentru inimă, fiind sprijinită de Radio Reșița și de alte instituții și canale media. În perioada 31 octombrie-13 noiembrie voluntarii vor dona sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină Reșița, iar cu bonurile primite se vor cumpăra alimente pentru a fi donate până în 27 noiembrie persoanelor vârstnice bolnave și singure.

Cei care doresc să se alăture voluntarilor și să dăruiască un strop de viață și de speranță prin donarea de sânge și mai apoi prin bonurile primite pot să contacteze persoanele de contact: Anita Radics (0726 561 449); Tudorița Nicula (0745 346 276) și Pr. Mihai Ciucur (0734 773 477).


Data: 31 octombrie 2017 • Vizualizări: 932