„Centrul de Zi pentru Copii” şi-a deschis porţile

„Centrul de Zi pentru Copii” şi-a deschis porţile
Vineri, 3 octombrie, a avut loc deschiderea oficială a activităţilor „Centrului de Zi pentru Copii” din cadrul Complexului de Servicii Sociale „Sfântul Vasile cel Mare” al Episcopiei Caransebeşului
Autor: Serviciul Social/Misionar
Evenimentul a debutat cu o rugăciune de binecuvântare în Capela cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din incinta aşezământului social. Mai apoi, a avut loc o petrecere pentru copii susţinută de către membrii Centrului de Voluntariat „Alexandra Florea” al Episcopiei Caransebeşului.

„Iată că şi anul acesta ne-am străduit să marcăm dechiderea oficială a activităţilor „Centrului de Zi pentru Copii” prin organizarea unor momente deosebite. Aşa cum se întâmplă de fiecare dată, începem activităţile noastre prin a cere ajutorul lui Dumnezeu şi ne dorim ca anul acesta să creştem calitatea serviciilor sociale pe care le oferim. Avem înscrişi în acest an 46 de copii şi ne propunem ca prin aceste activități pe care le desfășurăm și prin personalul calificat pe care îl avem la dispoziție, să le oferim copiilor șansa de a reuși în viață. De asemenea, încercăm să aducem în sufletele copiilor pace, liniște și siguranța de care au mare nevoie. Le mulţumim din nou tinerilor voluntari ai episcopiei noastre, care de fiecare dată ne ajută la organizarea unor astfel de momente festive”, a arătat pr. Nicolae Codrea, dierectorul aşezământului social.

„Centrul de Zi pentru Copii” din cadrul Complexului de Servicii Sociale „Sfântul Vasile cel Mare” al Episcopiei Caransebeşului este un serviciu pentru protecţia copilului a cărui misiune este de a preveni abandonul şi instituţionalizarea copiilor prin asigurarea pe timpul zilei a unor activităţi de îngrijire, educaţie, recreare-socializare, consiliere, dezvoltare a deprinderilor de viaţă independentă, orientare şcolară pentru copii, cât şi pentru părinţii sau reprezentanţii legali, precum şi pentru alte persoane care au în îngrijire copii

Data: 4 octombrie 2014 • Vizualizări: 537