Centrul de zi „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” al Parohiei Bârza a fost inaugurat

Centrul de zi „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” al Parohiei Bârza a fost inaugurat

Album foto
Luni, 19 octombrie, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului a sfinţit şi inaugurat Centrul de zi „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” al Parohiei Bârza din Protopopiatul Băile Herculane
Autor: Serviciul Prezidial
Moment important pentru credincioșii Parohiei Bârza din Protopopiatul Băile-Herculane a fost ziua de 19 octombrie, deoarece în această localitate a fost inaugurat un Centru de zi, având ca și ocrotitori pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Evenimentul a fost marcat de prezența Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, care a săvârșit slujba de sfințire a spațiului, unde beneficiarii își vor desfășura activitățile. În continuare momentul festiv a inclus tăierea panglicii de către Preasfințitul Lucian, împreună cu părintele paroh Bogdan Belu și autorități locale.

La final pentru binefacerile arătate Bisericii lui Hristos din Eparhia Caransebeșului, părintele paroh a primit Diploma de onoare „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”, iar tuturor celor care au contribuit la amenajarea spațiului destinat acestui așezământ social-misionar le-a fost oferite acte de cinstire. Pentru început bun și binecuvântare în toată lucrarea care se va desfășura la Centrul de zi din Bârza, Preasfințitul Părinte Lucian le-a oferit și o icoană cu Sfinții Apostoli Petru și Pavel. La manifestare au fost prezente autorități județene și locale, precum și un număr mare de credincioși, care la final au primit iconițe și au fost binecuvântați de ierarh.

„Credem că acest centru va desfășura o lucrare frumoasă pentru că tinerii și copiii de aici au deja un program pe care și l-au desfășurat, fie la casa parohială, fie în tinda bisericii, dar acum având acest spațiu frumos amenajat vor avea activități diverse sub supravegherea preotului și a profesorilor de religie. Parteneriatul dintre preot și profesor de religie prin activitățile desfășurate în comun la acest centru nădăjduim să aducă roade, pentru că este importantă lucrarea articulată în favoarea tinerilor și copiilor. Ne bucurăm că și autoritățile locale s-au implicat și există o armonie, o colaborare și o conlucrare frumoasă între instituțiile din această comună și credem că cei mai câștigați vor fi copiii din această zonă a județului nostru”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

Centrul de zi „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Parohia Bârza este primul de acest fel din Protopopiatul Băile Herculane și are ca scop oferirea unei mese pentru 12 copii, ce provin din familii defavorizate, precum și ajutorarea în săvârșirea temelor, dar și alte activități cu caracter formativ-educativ, fiind supravegheați de profesori voluntari.


Data: 20 octombrie 2015 • Vizualizări: 673