Cerc pastoral-misionar în Protopopiatul Reșița

Cerc pastoral-misionar în Protopopiatul Reșița

Album foto
Parohia Câlnic a găzduit joi, 19 octombrie, întâlnirea Cercului pastoral-misionar Reșița Nord
Autor: Serviciul Prezidial
Parohia Câlnic a găzduit joi, 19 octombrie, întâlnirea Cercului pastoral-misionar Reșița Nord. Întâlnirea a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii în biserica parohială cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Liturghie de către un sobor de preoți aparținători cercului pastoral-misionar, în prezența Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.
În cadrul Sfintei Liturghii a fost susținută o predică la Duminica a 23-a după Paști, de către părintele Ilie-Adrian Murariu de la Parohia Zorlențu Mare, iar la final, părintele Solomon-Alin Ipate de la Parohia Remetea-Pogănici a prezentat o cateheză cu tema „Sfântul Apostol și Evanghelist Luca – primul iconar creștin”.

La finalul slujbei, în contextul Anului comemorativ, s-a oficiat o slujbă de pomenire pentru patriarhul Justinian Marina, episcopul Veniamin Nistor și toți clericii și credincioșii care au suferit în timpul comunismului, apărând Ortodoxia. De asemenea, tot în incinta Bisericii Parohiei Câlnic, a avut loc și vernisarea de icoane vechi a cercului pastoral-misionar.

„Este o bucurie foarte mare că și aici, la Cercul pastoral-misionar Reșița Nord, preoții și-au dat interesul pentru a participa la Sfânta Liturghie și pentru a participa la această conferință care punctează frumos Anul omagial al sfintelor icoane și anul comemorativ Justinian patriarhul și cel al apărătorilor Ortodoxiei în timpul regimului comunist. Este ultima întrunire cu preoții noștri pe Cercurile pastoral-misionare. Am căutat ca înainte de întâlnirea Sfântului Sinod al Bisericii noastre, din 28 octombrie, să încheiem și noi acest circuit duhovnicesc prin Eparhia Caransebeșului, poposind în cele 10 Cercuri pastoral-misionare. Astăzi am încheiat acest circuit, bucurându-ne că și aici preoții îți fac datoria și doresc să intensifice pastorația și misiunea”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.

În cea de-a doua parte a Cercului a avut loc conferința în cadrul căreia au fost prezentate referate ale căror teme au avut în centrul atenției cele două teme, ale anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și pictorilor bisericești și a anului comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului.

Primul referat s-a intitulat „Prevederi canonice, juridice (regulamentare) și ermineutice privitoare la icoane și pictura bisericească” și a fost susținut de părintele Samuel-Cornel Șendroni din Reșița, iar cel de-al doilea „Justinian Patriarhul: promotor al dialogului panortodox și inter-creștin”, expus de părintele Daniel Țăpârdea din Reșița. După prezentarea referatelor, au avut loc discuții de aprofundare ale temelor dezbătute, dar și discuții despre misiunea și pastorația fiecărui preot în parohia pe care o păstorește.



Data: 20 octombrie 2017 • Vizualizări: 297