Cerc pastoral-misionar la Berliște

Cerc pastoral-misionar la Berliște
În Duminica a 25-a după Rusalii la Parohia Berliște din Protopopiatul Moldova Nouă, a avut loc întrunirea lunară a Centrului Pastoral Misionar Moldova Nouă
Autor: Pr. Ion Nedelcu
În cadrul întâlnirii, în prezența unui însemnat număr de credincioși, s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu de către un sobor de preoți compus din: părintele Remus Căta-Parohia Sfinții Împărați Constantin și Elena din Moldova Nouă, părintele Ionel Prisecaru - Parohia Adormirea Maicii Domnului din Moldova Nouă, părintele Cristian Ienea – Parohia Berzasca, părintele Daniel Nistoran – Parohia Gornea, părintele Ioan Matei – Parohia Șușca, părintele Alin Rada – Parohia Moldovița și părintele Marian Sarchiz – Parohia Padina Matei.

În cuvântul de învățătură rostit de către Părintele Remus Căta s-a accentuat importanța credinciosului de a stărui în rugăciune, în contextul în care, pentru tămăduirea bolilor sufletești și trupești, după îndemnul Mântuitorului Hristos, este nevoie de post și rugăciune: „Într-o anume situație, Mântuitorul arată că puterea duhovnicească de a învinge duhurile necurate se realizează prin rugăciune și post. Prin rugăciune sufletul nostru intră în comuniune cu Dumnezeu, dar nu oricum poate intra sufletul în comuniune cu Dumnezeu. Un suflet sătul este o piedică către rugăciunea curată, iar Duhul Sfânt nu vine când pântecele nostru este plin, spune un părinte filocalic. Ne explicăm ușor modul în care postul face rugăciunea curată, dacă ne gândim la faptul că, dorind să stăm de vorbă cu o persoană căreia îi acordăm o cinstire deosebită și cu care dorim să comunicăm lucruri de mare importanță pentru viața noastră, ne retragem din zgomotul din jurul nostru, pentru a putea comunica în condiții optime. Tot așa se întâmplă și când dorim să comunicăm cu Dumnezeu, ne retragem din vuietul tumultuos al plăcerilor și al poftelor, și astfel putem comunica într-o totală detașare de lume și într-o totală dăruire Lui”, a subliniat părintele Remus Căta.

Părintele Protopop, Bogoliub Martinovici prezent la această întrunire a arătat credincioșilor faptul că deși Parohia Berliște este o parohie mică și izolată, prin această întrunire s-a arătat faptul că ea este la fel de importantă ca și celelalte parohii din Protopopiatul Moldova Nouă.

În încheiere părintele paroh Urdăreanu Petru a mulțumit părintelui protopop pentru purtarea de grija, precum și tuturor celor prezenți pentru împreuna slujire. Parohia Berlişte cuprinde 117 familii cu 276 de credincioşi. Biserica parohială cu hramul „Înălţarea Domnului“ datează din anul 1890.

Data: 14 noiembrie 2016 • Vizualizări: 1383