Cerc Pastoral-Misionar la Ersig

Cerc Pastoral-Misionar la Ersig
Joi, 15 iunie 2017, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, la Parohia Ortodoxă Română „Adormirea Maicii Domnului” Ersig, s-a desfășurat întâlnirea centrului Pastoral – Misionar Bocșa
Autor: Pr. Cosma Cosmin
Pentru începutul întrunirii, s-a săvârșit Acatistul Sfinților Români, preoți slujitori fiind pr. Costiș Ciprian Ion de la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” Bocșa Montană, pr. Flavius-Cătălin Florea, preotul gazdă al întrunirii și pr. Ion Liuba de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” Izgar, strana fiind formată din restul preoților prezenți. Totodată, atât la slujba Acatistului cât și la partea administrativă și de discuții de după, cu toții s-au bucurat de prezența părintelui protopop Gheorghe Șuveți ce a supravegheat desfășurarea întregii întruniri, intervenind în discuțiile cercului pastoral exact la momentele potrivite.

După terminarea slujbei acatist, s-au deplasat la Căminul Cultural aflat în imediata apropiere a Bisericii unde pr. Cosma Florin Cosmin de la Parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” Dognecea, a prezentat un referat despre „Valoarea Icoanei în cultul Ortodox”, referatul a avut în special explicații dogmatice la tratarea temei. După aceasta, părinții prezenți în frunte cu părintele protopop au intervenit cu păreri, impresii, comentarii și discuții pe marginea temei, consolidând astfel rolul cinstirii icoanelor în cultul ortodox strămoșesc și marcând și prin aceasta acest an omagial al icoanelor, dar și a iconarilor și pictorilor bisericești. Părintele coordonator de centru, Doru Melinescu de la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” Bocșa Vasiova, a prezentat la finalul discuțiilor, ceea ce urmează luna următoare, respectiv întâlnirea cu tinerii din perioada 18-20 iulie, discutând sumar despre rostul și rolul preoților de la această întâlnire.

Printre lucrurile discutate la întrunire, ca o concluzie, reamintim importanța, rolul și rostul icoanelor dar și temeiurile dogmatice, scripturistice și patristice ale cinstirii sfintelor icoane, „Biblia neștiutorilor de carte” cum puncta foarte clar Sf. Ioan Damaschinul acum aproape 1200 de ani, în contextul în care neoprotestanții zilelor noastre trebuie combătuți cu argumente clare, precise și de multe ori logice, fiind astfel și noi mărturisitori contemporani ai cinstirii sfintelor icoane.

Întrunirea s-a terminat cu rugăciunea de încheiere și poza de grup, urmând ca următoarea întâlnire în aceeași formulă, să fie în luna august, luna iulie fiind dedicată tinerilor, viitorul Bisericii și al neamului nostru.

Data: 17 iunie 2017 • Vizualizări: 719