Cerc pastoral-misionar la Padina Matei

Cerc pastoral-misionar la Padina Matei
Sâmbătă, 9, septembrie, în Parohia Padina Matei din Protopopiatul Moldova Nouă a avut loc întâlnirea lunară a preoţilor din centrul pastoral misionar Moldova Nouă
Autor: Pr. Marian Sarchiz
Sâmbătă, 9, septembrie, în Parohia Padina Matei din Protopopiatul Moldova Nouă, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului şi prin grija părintelui protopop Bogoliub Martinovici, a avut loc întâlnirea lunară a preoţilor din centrul pastoral misionar Moldova Nouă. Pronia divină a rânduit ca în această zi să fie serbată a doua zi de hram, sau ruga (nedeea), satului aşa cum se spune în Banatul de munte.

Ziua a debutat cu oficierea Sf. Liturghii, de către un sobor de preoţi format din pr. Adrian Nacu, pr. Voinea Marius Viorel, pr. Petru Urdărean, pr. Sarchiz Marian Ovidiu, în frunte cu pr. Ionel Prisecaru.

În cuvântul de învăţătură, pr. Voinea Marius Viorel a vorbit despre praznicul Naşterii Maicii Domnului, dar şi despre Născătoarea de Dumnezeu în iconografia Ortodoxă. S-au pregătit pentru împărtăşanie, cu acest prilej, prin spovedanie credincioşi şi credincioase, împărtăşindu-ne din acelaşi sfânt potir alături de prunci.

La finalul Sf. Liturghii pr. paroh. Sarchiz Marian a mulţumit credincioşilor pentru prezenţa şi implicarea în buna organizare a acestei întâlniri, preoţilor pentru dragostea cu care au venit în această parohie situată într-o zonă muntoasă mai greu accesibilă, însă cu credincioşi mai apropiaţi de Dumnezeu şi cu oameni iubitori de Dumnezeu, transmiţând prin părintele protopop Bogoliub Martinovici, la mulţi ani, sănătate şi succese pe scaunul de episcop, Preasfințitului Părinte Lucian cu ocazia zilei de naştere.

A urmat de asemenea un cuvânt în încheiere, a părintelui protopop, subliniind importanţa Maicii Domnului, pentru viaţa Bisericii, dar şi pentru viaţa noastră, accentuând puterea rugăciunii, a mijlociri către Mântuitorul Iisus Hristos, a Născătoarei de Dumnezeu.

La final credincioşii au fost miruiţi, au primit anafora, iar preoţi au continuat ziua, cu discuţii referitoare la deschiderea anului şcolar, probleme organizatorice şi administrative.Ziua s-a încheiat cu o rugăciune de mulţumire dând Slavă Lui Dumnezeu pentru toate.

Data: 11 septembrie 2017 • Vizualizări: 544