Comunicarea „Educarea copiilor şi relaţia dintre părinţi, copii şi educator” la Moldova Nouă

Comunicarea „Educarea copiilor şi relaţia dintre părinţi, copii şi educator” la Moldova Nouă
Ziua de luni 24 ianuarie 2011 a fost marcată la Moldova-Nouă de o manifestare cultural-educativă pentru părinţii copiilor care învaţă la Grădiniţa PP2.
Autor: Pr. Remus Căta
Ziua de luni 24 ianuarie 2011 a fost marcată la Moldova-Nouă de o manifestare cultural-educativă pentru părinţii copiilor care învaţă la Grădiniţa PP2 din oraş,.

Manifestarea a început la ora 16,00 cu comunicarea pentru părinţi sub genericul „Educarea copiilor şi relaţia dintre părinţi, copii şi educator”, prezentat de d-na educatoare Ramona Bida urmat de o prezentare a tuturor activităţilor desfăşurate cu copii de la începutul anului şi până în prezent. La invitaţia d-nei directoare Ana Cântar, au participat părintele Remus Căta,parohul Bisericii “Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” care este şi preşedintele Comitetului de Părinţi şi membru în Consiliul de Administraţie al Grădiniţei şi părintele Belu Bogdan de la Parohia “Sf.M.Mc. Gheorghe” .

În cadrul acestui lectorat părintele Remus Căta a spus ”Educaţia copilului trebuie să înceapă de la vârstă fragedă, deoarece primii ani ai copilăriei sunt cei mai importanţi şi de cele mai multe ori, hotărâtori pentru întreaga viaţă. Să învăţăm copiii să se închine şi să se roage de când sunt foarte mici astfel încât acest lucru să devină o necesitate: "Rugaţi-vă ne-încetat" spune Sfantul Apostol Pavel.”

Deasemenea s-a vorbit despre fructuoasa colaborare pe care biserica o are cu această grădiniţă încă din anul 2006 prin parteneriate anuale încheiate între cele două instituţii mai ales prin donaţiile pe care preotul cu ajutorul părinţilor şi credincioşilor din Parohia “Sf.Împ. Constantin şi Elena” le fac cu diferite prilejuri.În luna octombrie toate sălile de clasă au fost împodobite cu icoane dăruite de biserică: “Trebuie să înţelegem ca părinţi şi dascăli că principala noastră menire este de a-i insufla copilului dragostea sinceră pentru Hristos, pentru Maica Domnului şi pentru sfinţi.Icoanele reprezintăun mijloc pentru a-i face pe copii să-i cunoască şi să-i iubească, pentru că copiii sunt mai receptivi la tot ce ţine de Dumnezeu: este necesar doar să crească în atmosfera de evlavie şi bună credinţă” a mai spus părintele. În încheiere toţi participanţii au vizitat centrul „C.R.E.D” al grădiniţei.

Data: 25 ianuarie 2011 • Vizualizări: 1141