Întrunirea Sfântului Sinod la Palatul Patriarhiei

28 October 2022 Off By Herea Darius
Întrunirea Sfântului Sinod la Palatul Patriarhiei

Palatul Patriarhiei a găzduit vineri, 28 octombrie, ședința solemnă și ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în cadrul cărora au fost prezentate activitățile de la nivelul eparhiilor românești din țară și străinătate privind marcarea Anului omagial și comemorativ 2022 și au fost dezbătute și o serie de subiecte de ordin teologic, liturgic și administrativ. La ședința solemnă au fost invitați și membrii delegației Mitropoliei de Veria, Naousa și Kampania, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Pantelimon, care a rostit un cuvânt de mulțumire.

Lucrările Sfântului Sinod au fost precedate de săvârșirea slujbei de Te Deum de către Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Ședința solemnă a Sfântului Sinod și‑a desfășurată în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care a rostit un cuvânt de bun venit. Prezent la acest moment, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Pantelimon a rostit un cuvânt de mulțumire pentru invitația adresată de Preafericirea Sa, subliniind și legăturile dintre cei trei sfinți isihaști cărora le‑a fost dedicat Anul comemorativ 2022.

În continuare, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, a citit raportul-sinteză intitulat „2022 – Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului și Anul comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”.

Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, i‑a oferit Patriarhului României Ordinul mitropolitan „Mitropolitul Gurie Grosu”, instituit în contextul a 30 de ani de la reactivarea Mitropoliei Basarabiei.

La finalul ședinței solemne a Sfântului Sinod a fost vizionat filmul documentar intitulat „Rugăciunea în viața Bisericii și a credinciosului” realizat de TRINITAS TV, după care, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Pantelimon împreună cu membrii delegației grecești și‑au luat rămas-bun de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, mulțumindu‑i pentru invitația oferită și pentru găzduire, și s‑au retras în vederea plecării către Grecia, împreună cu racla cu moaștele Sfântului Ierarh Grigorie Palama.

În continuare, în Aula Magna a Palatului Patriarhiei au avut loc lucrările ședinței de lucru a Sfântului Sinod, deschise de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel după citirea apelului nominal și constatarea prezenței statutare.

În cuvântul de deschidere, Preafericirea Sa prezentat volumul „Anuarul Sfântului Sinod an VII (2022)” publicat la Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, lucrare care se publică anual și care cuprinde sinteza activităților desfășurate la nivelul eparhiilor. Volumul a fost oferit în dar fiecărui membru al Sfântului Sinod participant la lucrările.

Ierarhii membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s‑au întrunit apoi în comisiile sinodale pentru întocmirea referatelor privind temeiurile repartizate: Comisia pastorală, monahală și socială; Comisia teologică, liturgică și didactică; Comisia canonică, juridică și pentru disciplină; Comisia pentru comunități externe, relații interortodoxe, intercreștine și interreligioase, referate prezentate în final în plen de către raportorii celor patru comisii.

Principalele noi hotărâri ale Sfântului Sinod sunt următoarele:

  1. Aprobarea propunerii Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Munteniei și Dobrogei de canonizare a Ierarhului Martir Neofit Cretanul, Mitropolitul Țării Românești, cu titulatura: Sfântul Ierarh Martir Neofit Cretanul, mitropolitul Țării Românești și înscrierea lui în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, în Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române și în cărțile de cult în ziua de 16 iunie;
  2. Aprobarea alcătuirii a 12 volume cu numele tuturor Sfinților din fiecare zi, cinstiți în Biserica Ortodoxă Română, cu titlul Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române;
  3. Aprobarea includerii în Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române în ziua de 14 noiembrie, a celor 7 Sfinți din Familia Palama, canonizați de Patriarhia Ecumenică în anul 2009: Sfinții Cuvioși Palamițipărinții Sfântului Ierarh Grigorie Palama, Constanțiu și Caloni (Cali), frații săi, Teodosie și Macarie, și surorile lui, Epiharia și Teodota (sec. XIV);
  4. Aprobarea organizării Întâlnirii Internaționale a Tineretului Ortodox la începutul lunii septembrie a anului 2023 la Timișoara, orașul reședință al Mitropoliei Banatului;
  5. Aprobarea textului Slujbei Aducerii moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași (13 octombrie) și a includerii acestuia în cărțile de cult ale Bisericii Ortodoxe Române;
  6. Aprobarea textului Paraclisul Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț și a includerii acestuia în cărțile de cult ale Bisericii Ortodoxe Române. (www.ziarullumina.ro)