Concert în Episcopia Caransebeşului

Concert în Episcopia Caransebeşului
În seara zilei de 23 martie 2011, a avut loc în sala de festivităţi „Episcop Elie Miron Cristea” a reşedinţei episcopale din Caransebeș, un concert de muzică bisericească bizantină şi laică
Autor: Serviciul cultural
În seara zilei de 23 martie 2011, a avut loc în sala de festivităţi „Episcop Elie Miron Cristea” a reşedinţei episcopale din Caransebeș, un concert de muzică bisericească bizantină şi laică. Concertul a fost organizat cu ocazia Praznicului Bunei Vestiri, acesta a fost susţinut de grupul psaltic „Katharsis” al Episcopiei Caransebeşului, condus de dl Alin Buliga.

Prima parte a concertului, închinată Sfintei Fecioare Maria, a cuprins cântări religiose bizantine, iar partea a doua a omagiat femeia creştină prin cântece laice. Evenimentul s-a desfăşurat în prezenţa Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului, a numeroşi profesori, elevi şi studenţi ai celor două instituţii teologice din Caransebeş, precum şi a multor credincioşi iubitori de muzică bisericească.

Manifestarea culturală a debutat prin cuvântarea rostită de părintele Daniel Alic, consilierul cultural al Episcopiei Caransebeşului: „Atât de mult ne-am obişnuit cu veştile de zi cu zi şi-ntratât viaţa noastră stă sub semnul grijilor şi a cenuşiului cotidian, încât chiar şi cei care şi-au păstrat aprinsă candela plăpândă a credinţei, abia dacă mai pot percepe înţelesul marilor sărbători şi praznice ale creştinătăţii. Episcopia Caransebeşului, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian, a pregătit o manifestare ce se doreşte să fie deopotrivă o mărturisire a credinţei creştine privind Întruparea Domnului, o preacinstire pentru Maica Sfântă şi se doreşte a fi şi o recunoştinţă pentru mamele, surorile şi ficele noastre la sărbătoarea Maicii Domnului, care este şi sărbătoarea femeii creştine.”

După susţinerea concertului, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură: „Într-adevăr, acest concert este dedicat atât Maicii Domnului cât şi mamelor din toată lumea. Grupul „Katharsis” al episcopiei noastre, şi în această seară, ne-a dat un bun prilej de a medita la ceea ce s-a întâmplat în vremea aceea, când Arhanghelul Gavriil a venit la fecioara curată din Nazaretul Galileii şi a spus: Bucură-te cea plină de dar, Marie, Domnul este cu tine! Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău! Am meditat la sărbătoare Întrupării Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos, la sărbătoarea Bunei Vestiri. Şi, totodată, pentru că suntem în luna martie, prima lună din anotimpul cel mai frumos, ne aducem aminte şi de mama noastră care ne-a născut şi ne-a crescut. Îi mulţumim Bunului Dumnezeu pentru că ne-a ajutat şi în acest an să organizăm acest scurt concert închinat Maicii Domnului şi mamelor noastre, în mod cu totul special mamelor creştine din toată lumea. Vă dorim să aveţi un Praznic al Bunei Vestiri cu folos duhovnicesc, o sărbătoare într-adevăr a sufletelor noastre, pentru că Maica Domnului şi-a deschis inima ca să intre în sufletul ei Cuvântul cel cu putere multă, al lui Dumezeu Tatăl”.

Data: 25 martie 2011 • Vizualizări: 937