Concerte prepascale tradiționale în Episcopia Caransebeșului

Concerte prepascale tradiționale în Episcopia Caransebeșului

Album foto
Joi, 25 aprilie 2013, sala de festivităţi „Episcop Elie Miron Cristea” a Episcopiei Caransebeșului a fost gazda unui concert prepascal intitulat „Crucii Tale ne închinăm, Hristoase”
Autor: Serviciul Prezidial
Aceeași manifestare culturală a fost organizată de către Episcopia Caransebeșului și miercuri, 24 aprilie a.c., în sala „Lira” a Liceului de Artă „Sabin Păuţa” din Reşiţa. Concertul a fost susţinut de Corul preoților Episcopiei Caransebeşului, condus de pr. Laurenţiu Iacob, Corul Secţiei de Teologie Ortodoxă din Caransebeș, dirijat de pr. prof. Gheorghe Tistu și de către grupul psaltic „Katharsis” al Episcopiei Caransebeşului, condus de Alin Buliga. Formațiile care au urcat pe scenă au interpretat piese corale și psaltice specifice perioadei Postului Mare. De asemenea, au fost prezentate în premieră, de către Corul preoților Episcopiei Caransebeşului, stihiri din Paraclisul „Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena” tradus din greacă de pr. Laurenţiu Iacob, aranjament muzical realizat de pr. prof. Gheorghe Tistu.

Evenimnetul s-a bucurat de prezența Preasfinţitului Lucian, Episcopul Caransebeşului, a autorităților locale, a preoţilor din localitate, a elevilor seminarişti şi studenţilor teologi, precum şi a unui număr mare de credincioşi.

„Și în acest an, înainte de praznicul Învierii Domnului, sectorul cultural al episcopiei noastre a organizat concerte prepascale în cele două municipii ale județului nostru, la Reșița și Caransebeș. Aceste cadouri muzicale oferite înainte de cea mai mare sărbătoare a creștinătății, credincioșilor noștri care doresc și prin aceste manifestări spiritual-culturale să se împărtășească de bucuria acestei perioade, care într-adevăr ne deschide drumul spre Învierea Mântuitorului Iisus Hristos. Nu putem ajunge la Înviere fără cruce, fără asumarea crucii și toate cântările care au fost interpretate de aceste coruri, de aceste grupuri, au venit ca un balsam pentru sufletul ascultătorilor și tuturor celor care doresc să se împărtășească din cuvântul lui Dumnezeu și din cântul divin”, a precizat Preasfințitul Lucian.

La rândul său, protos. Casian Rușeț, secretarul Episcopiei Caransebeșului, a precizat: „Concertul pe care l-am audiat în această seară, nu reprezintă doar o simplă tradiție, un obicei al Episcopiei Caransebeșului de a prezenta credincioșilor concerte prepascale, ci este și o încununare a unor activități, este o osteneală a celor care au pregătit aceste concerte, dar și în același timp este și o bucurie a celor care au ascultat. Concertul de astăzi ne-a întărit duhovnicește și este o altă Denie, un alt mod de a ne pregăti pentru sărbătoarea Floriilor, dar mai mult pentru a ne pregăti de praznicul Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos”.

Concertul prepascal „Crucii Tale ne închinăm, Hristoase” este debutul unui șir de manifestări spirituale și culturale pe care Episcopia Caransebeșului le organizează în fiecare an cu prilejul sărbătorii hramului Catedralei episcopale „Învierea Domnului”din Caransebeș, în cadrul „Zilelor credinței și culturii în Județul Caraș-Severin”.



Data: 26 aprilie 2013 • Vizualizări: 1174