Concurs de cunoștințe religioase în Parohia Mâtnicu Mare

Concurs de cunoștințe religioase în Parohia Mâtnicu Mare
În Duminica a V-a după Rusalii a debutat, în Parohia Mâtnicu Mare, prima etapă a concursului de cunoștințe religioase intitulat „Credința ortodoxă pentru cei mici”
Autor: Pr. Raul Vasile But
La inițiativa părintelui paroh Raul Vasile But, 16 copii cu vârstele între 9 și 15 ani au participat la concurs, răspunzând la un test grilă compus din zece întrebări din istoria Vechiului Testament, urmând ca în perioada următoare testele să cuprindă și întrebări din Noul Testament.

„Ne bucurăm foarte mult că am participat la acest concurs, nu ne așteptam să fie atât de frumos. La orele de religie vom cunoaște mai multe lucruri despre Mântuitorul Iisus Hristos și vom avea note mai mari” ne-a precizat Cechia Ariana, elevă în clasa a IV-a la Școala Generală cu clasele I-IV din localitatea Mâtnicu Mare.

De asemenea, pr. paroh Raul Vasile But, a mărturisit: „Ne-am gândit că este foarte bine ca în perioada de vacanță copiii parohiei noastre să își împrospăteze cunoștințele religioase și să nu uite grija pe care Biserica le-o arată. Astfel de concursuri îi ajută să înțeleagă mai bine învățătura despre Dumnezeu propovăduită în Biserică, să fie mai uniți și să se bucure în perioada vacanței de prezența reală a lui Hristos în mijlocul nostru”.

Toți copiii au primit din partea organizatorilor daruri, urmând să participe și la următoarele trei etape. Concursul se va desfășura pe perioada a patru săptămâni, iar la final câștigătorii vor fi recompensați.

Data: 29 iulie 2013 • Vizualizări: 1007