Conferință duhovnicească prepascală la Caransebeș

Conferință duhovnicească prepascală la Caransebeș
Joi, 13 martie, în Sala de festivități „Episcop Elie Miron Cristea” a Episcopiei Caransebeșului, a avut loc o conferință duhovnicească prepascală cu tema „Pocăință și spovedanie”, susținută de către pr. lect. dr. Lucian Farcașiu
Autor: Servicul Cultural
Joi, 13 martie, în Sala de festivități „Episcop Elie Miron Cristea” a Episcopiei Caransebeșului, a avut loc o conferință duhovnicească prepascală cu tema „Pocăință și spovedanie”, susținută de către pr. lect. dr. Lucian Farcașiu, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad. La finalul prezentării părintele conferențiar a răspuns la întrebările adresate de către cei prezenți, după care şi-a prezentat cartea intitulată „Perioada Triodului pe înțelesul tuturor”, apărută recent la editura „Aurel Vlaicu” din Arad. Momentul cultural s-a bucurat de participarea Preasfințitului Lucian, Episcopul Caransebeșului, fiind prezenţi de asemenea elevi seminariști şi studenți teologi de la școlile teologice din Caransebeș, precum și un numeros auditoriu.

Părintele Daniel Alic, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului a arătat că aceste conferințe duhovnicești din timpul Postului Mare sunt o tradiție pentru eparhie: „În Episcopia Caransebeșului, tradiţia conferinţelor prepascale este veche. Chiar şi în perioada comunistă, la Seminarul Teologic ce a funcţionat aici erau invitaţi profesori de la cele două Institute Teologice, de la Bucureşti şi de la Sibiu, pentru a vorbi elevilor, însă acestea nu erau accesibile şi credincioşilor. După anul 1990 la Caransebeş s-a întemeiat Liga tinerilor Ortodocşi care, în colaborare cu instituțiile bisericeşti locale a organizat primele conferinţe duhovniceşti pentru credincioşii din zonă. După reînfiinţarea Episcopiei în anul 1994, stindardul conferinţelor a fost preluat şi amplificat de Centru Eparhial. Şi iată, cu ajutorul lui Dumnezeu, conferinţele se desfășoară şi astăzi”.

Părintele lect. dr. Lucian Farcașiu a urmat studiile liceale la Seminarul Teologic „Ioan Popasu” din Caransebeș. Între anii 1995-1999 a studiat la Facultatea de Teologie din Arad, iar mai apoi a urmat cursurile de masterat la aceeași instituție. În anul 2009 și-a susținut teza de doctorat la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, cu titlul „Teologia imnografiei Praznicelor Împărătești din ciclul pascal. Din anul 2002 este profesor la Facultatea de Teologie din Arad. Până în prezent a publicat două cărți și 59 de studii în reviste bisericești.


Data: 14 martie 2014 • Vizualizări: 1125