Conferinţă cu tematică medical-creştină la Caransebeş

Conferinţă cu tematică medical-creştină la Caransebeş
Sâmbătă, 17 martie 2012, în sala de festivităţi „Episcop Elie Miron Cristea” a Episcopiei Caransebeşului a avut loc conferinţa „Fundamentarea Conceptului de Medicină Creştină” susţinută de prof. univ. dr. Pavel Chirilă
Autor: Serviciul Prezidial
Evenimentul a avut loc cu binecuvântarea şi în prezenţa Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului. Conferinţa a fost susţinută în faţa elevilor şi studenţilor teologi dar şi a preoţilor şi oamenilor de cultură din municipiul Caransebeş, suscitând un interes aparte, în contextul actual, în care suferinţa şi boala aduce după sine urmări vizibile în societate. Astfel, domnul profesor a prezentat o serie de argumente cu privire la conceptul de medicină creştină, subliniind rolul important al spiritualităţii în general şi al Bisericii Ortodoxe în special, în efortul de vindecare a bolnavilor pe traiectoria sufletească şi apoi trupească, arătând deopotrivă prin argumente biblice şi patristice că în cele mai multe cazuri, boala este un efect al păcatului.
Numărul mare de întrebări adresate conferenţiarului, au prelungit timpul conferinţei şi a lărgit spectrul discuţiei. „Sunt bucuros că un ultimii ani, studenţii medicinişti şi teologi, cât şi chiar publicul larg se interesează tot mai mult de fundamentarea conceptului de medicină creştină şi de cauzele spirituale ale bolilor, capitole care nu se studiază foarte mult în facultăţile noastre. Aceste cunoştinţe duhovniceşti şi medicinale au rolul de a facilita diagnosticarea bolnavului şi tratarea acestuia prin terapie.”, ne-a declarat domnul prof. univ. dr. Pavel Chirilă.

În încheierea conferinţei, Preasfinţitul Părinte a adresat un cuvânt de binecuvântare şi recunoştinţă domnului profesor, îndemnând pe cei prezenţi să pună la inimă îndemnurile primite, menţionând deopotrivă că Episcopia Caransebeşului prin proiectul pe care profesorul Pavel Chirilă îl desfăşoară în parteneriat cu mănăstirea Nera, binecuvintează şi sprijină dezvoltarea conceptului creştin medicinal.

Domnul prof. univ. dr. Pavel Chirilă este preşedintele Asociaţiei Române a Medicilor Fitoterapeuţi, doctor în ştiinţe medicale, medic primar medicină internă, prodecan al Facultăţii de Teologie din Craiova, profesor universitar de Bioetică , are supraspecializare în fitoterapie şi homeopatie.
Prezenţa domniei sale în Episcopia Caransebeşului se întemeiază şi pe faptul că îşi are originile în judeţul Caraş-Severin, mai precis în localitatea Slatina Nera, unde şi-a adus contribuţia pentru ctitorirea unei importante mănăstiri, urmând ca în viitorul apropiat, să ctitorească prima Clinică de Recuperare Oncologică din România.

Profesorul Pavel Chiriră, prin activitatea pe care o desfăşoară îşi propune să promoveze statutul medicului fitoterapeut în contextul actual al practicii medicale din România. Domni Sa este membru fondator şi preşedinte al Asociaţiei Filantropice Medical - Creştină CHRISTIANA, care are multe filiale în ţară, care a înfiinţat 25 de şcoli postliceale sanitare pentru personalul laic şi monahal, care are editură, programe sociale pentru prevenirea abandonului şcolar, programe Pro-Vita, lupta antidrog, promovarea conceptului de medicina creştină.

La sfârşitul conferinţei, organizate cu prilejul anului omagial al Taine Sf. Maslu şi al îngrijirii bolnavilor, cei prezenţi au primit gratuit pliante şi broşuri din partea Episcopiei Caransebeşului şi au putut achiziţiona cărţi de medicină creştină ale conferenţiarului, sumele strânse urmând a fi donate clinicii oncologice aflate în proces de ctitorire.



Data: 18 martie 2012 • Vizualizări: 710