Consfătuire pentru dinamizarea Orei de Religie la Reșița

Consfătuire pentru dinamizarea Orei de Religie la Reșița

Album foto
Profesorii de Religie din județul Caraș-Severin s-au adunat vineri, 23 septembrie, pentru a dezbate împreună cu Preasfințitul Părinte Lucian noi metode de îmbunătățire a calității Orei de Religie
Autor: Serviciul Cultural
Profesorii de Religie din județul Caraș-Severin s-au adunat vineri, 23 septembrie, la Inspectoratul Școlar Județean din Reșița pentru a dezbate împreună cu Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului noi metode de îmbunătățire a calității Orei de Religie. Consfătuirea a avut loc în Sala de conferințe a Inspectoratului, la care a fost prezent și prof. Adrian Doxan, inspector școlar general, precum și părintele profesor Nicolae Chiosa, inspector la disciplina Religie. În debutul întâlnirii un grup de tineri dintre cei care au reprezentat Episcopia Caransebeșului la ITO 2016 au prezentat câteva mărturii cu privire la atmosfera creată în zilele de 1-4 septembrie la București, câteva soluții pentru îmbunătățirea Orei de Religie, ce s-au discutat la conferințele organizate la ITO și au încântat pe cei prezenți cu câteva cântece religioase și patriotice.

În continuare au fost comunicate deciziile Patriarhiei Române și ale Centrului eparhial din Caransebeș cu privire la învățământul religios. De asemenea s-a adus la cunoștință hotărârea Consiliului Național Bisericesc prin care se cere parohiilor să se implice în școlile unde funcționarea acestora nu se desfășoară în condiții optime.

„Împreună cu domnul inspector Doxan și cu profesorii de religie am descoperit astăzi noi metode de a dinamiza și de a încerca să facem cât mai atractivă Ora de Religie în acest an școlar 2016-2017, care tocmai a început. Credem că ziua de astăzi a fost o zi aparte și credem că toate aceste întâlniri vor da roade pentru ca biserica din Episcopia Caransebeșului să fie și să rămână o biserică dinamică și activă cu tineri de toate vârstele”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

Conferința a cuprins și prezentarea problemelor și a exigențelor legate de începutul noului an școlar, precum și problemele concrete cu care se confruntă profesorii de religie în unitățile de învățământ.

„Exprimarea tinerilor a cum văd ei desfășurarea Orei de Religie de la începutul întâlnirii este pentru școala românească și pentru biserică un lucru benefic, atâta timp cât copiii se arată interesați de studiul Religiei. Este de asemenea un lucru foarte important că au fost armonizate opiniile în ceea ce privește colaborarea dintre unitatea școlară și biserică”, a arătat prof. Adrian Doxan, inspector școlar general ISJ Caraș-Severin.

Profesorii de religie au fost îndemnați totodată, să colaboreze cu Departamentul de tineret al Episcopiei, aceasta presupunând și implicarea elevilor în activitățile culturale, sociale și filantropice, organizate la nivel local sau la nivelul întregii eparhii.


Data: 24 septembrie 2016 • Vizualizări: 1283