Consultații oftalmologice la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul reşiţean Doman

Consultații oftalmologice la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul reşiţean Doman
Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul reșițean Doman, a fost gazda unei acțiuni de binefacere, ce a constat în oferirea de consultații oftalmologice gratuite pentru 30 de enoriași cu venituri modeste din acest cartier
Autor: Pr. Gheorghe Cristian Manole
Acțiunea a avut loc în ziua de sâmbătă, 22 octombrie 2011, începând cu ora 11.00 în fața bisericii parohiale unde clinica mobilă de oftalmologie a staționat. Ședințele de examinare ale bolnavilor au fost asigurate de către un medic specialist oftalmolog din Timișoara, care a oferit un consult amănunțit și nu doar o examinare de rutină.

Această acțiune a fost sprijinită și organizată de o Fundaţie de Caritate, reprezentată de domnul preşedinte Dorinel Hotnogu şi alţi membrii importanţi, care pe baza rețetelor primite, au înmânat gratuit, ochelari potriviţi pentru o vedere mai bună tuturor celor consultaţi. Dorinel Hotnogu a mărturisit: „Examinarea oculară însemnând mai mult decât corectarea vederii, controlul periodic al ochilor este foarte important, deoarece chiar dacă nu se sesizează problemele, ele există și cabinetele oftalmologice mobile unde se desfăşoară campania sunt dotate cu aparatură de ultimă generaţie, special creată pentru diagnosticarea corectă a bolilor oculare.

Un alt membru al acestei fundații de caritate, domnul Ovidiu Almăjan, ne-a menționat faptul că aceste consultații au ca prim scop stabilirea dioptriilor potrivite pentru fiecare dintre pacienții consultați, aceștia primind pe loc soluția, iar scopul secundar este acela de a descoperi afecțiuni mai grave ale ochilor, pacienții găsiți cu astfel de afecțiuni cum ar fi cataractă sau glaucom, fiind îndrumați spre spitale din Reșița sau Timișoara.

„Este un ajutor nesperat, deoarece mulți dintre ei nu au posibilități financiare pentru a face un consult oftalmologic periodic, fiind afectați și de alte boli care necesită resurse financiare. Prin acest demers și cu sprijinul domnului Dorinel Hotnogu, președintele fundației de caritate, nu am făcut altceva decât să aducem cabinetul medical oftalmologic mai aproape de oameni”, ne-a declarat părintele Gheorghe Cristian Manole.

Organizatorii acestei acțiuni umanitare i-au asigurat pe cei care nu au reuşit să fie consultați, datorită timpului foarte scurt, și care doresc să facă un consult oftalmologic, că, în primăvară se vor mai derula astfel de acțiuni.


Data: 24 octombrie 2011 • Vizualizări: 1281