Instalarea noului preot paroh în Parohia Topleț

2 August 2022 Off By Pavel Canea
Instalarea noului preot paroh în Parohia Topleț

Credincioșii Parohiei Topleț din Protopopiatul Băile Herculane au un nou păstor duhovnicesc. În după-amiaza duminicii a 7-a după Rusalii, a fost instalat părintele Dragoș Rădoi, ca preot paroh al acestei comunități. Părintele protopop Iosif Frenț a săvârșit slujba Vecerniei, alături de un sobor de preoți, după care l-a instalat pe noul paroh.

„Această zi va rămâne în inimile multora, deoarece ne-am întâlnit într-un număr foarte mare pentru a-l instala ca preot paroh pe părintele Dragoș. I-am îndemnat, atât pe părintele paroh, cât și pe credincioși la o frumoasă colaborare pentru a spori duhovnicește, dar și pentru a avea grijă de biserica lui Hristos”, a afirmat părintele protopop.

Noul paroh a citit jurământul, după care i-au fost înmânate cele 3 simboluri ale propovăduirii lui Hristos, Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și cheile bisericii.

Parohia Topleț are 354 familii cu aproximativ 970 credincioşi. Biserica parohială are hramul „Sfântul Arhidiacon Ştefan” și a fost ridicată în anul 1816.