Crăciunul pentru fiecare suflet

Crăciunul pentru fiecare suflet
Marţi, 13 decembrie, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, biserica parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Orşova, a fost gazda unui important eveniment religios-cultural dedicat marelui Praznic al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos
Autor: Serviciul Prezidial
Marţi, 13 decembrie, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, biserica parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Orşova, a fost gazda unui important eveniment religios-cultural dedicat marelui Praznic al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, intitulat „Crăciunul pentru fiecare suflet”.


Astfel, grupul psaltic „Katharsis” al Episcopiei Caransebeşului, condus de dl. Alin Buliga, şi Corul Episcopiei Caransebeşului, dirijat de dl. dr. prof. univ. Dumitru Jompan, au susţinut în faţa celor prezenţi un concert extraordianr de colinde bizantine şi corale.

Alex Matase la chitară şi Alin Buliga - voce, membrii grupului psaltic „Katharsis” au încheiat seara cu colinde tradiţionale în aplauzele şi lacrimile spectatorilor.

Manifestarea s-a bucurat de prezenţa Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, alături de Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei şi a adunat în biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Orşova, mulţime de credincioşi dornici să asculte mesajul colindului strămoşesc.

Totodată, acest eveniment se doreşte a fi un răspuns la concertul de colinde susţinut de Corul „Kinonia” al Episcopiei Severinului şi Strehaiei, condus de arhid. Adrian-Cristian Maziliţa, luni seară în oraşul Băile Herculane din Eparhia Caransebeşului.

La finalul concertului, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a adresat un cuvânt de învăţătură: „După ce aseară am primit în oraşul Băile Herculane colindătorii din această episcopie, corul „Kinonia” al Episcopiei Severinului şi Strehaiei, şi binenţeles, păstorul duhovnicesc al acestei eparhii, Preasfinţitul Părinte Nicodim, după ce aseară ne-am bucurat să primi colindul sfânt şi bun la Herculane, în această seară minunată am fost primiţi de dumneavoastră aici în cetatea Dierna venind pe drumul roman de la Tibiscum, de la Caransebeş. În această biserică, în această seară, nu a avut loc o slujbă a Vecerniei, ci a avut loc un concert de colinde intitulat „Crăciunul pentru fiecare suflet”. Credem şi mărturisim că toate colindele pe care vi le-am împărtăşit în această seară au ajuns în sufletul şi inima fiecăruia dintre dumneavoastră şi aţi putut gusta din acest meniu duhovnicesc al colindului şi cântului divin astfle încât, să vă puteţi pregăti în continuare ca în noaptea sfânta a Crăciunului, Iisus Domnul, să-şi găsească sălaş înlăuntrul fiecăruia dintre dumneavoastră. Noi, împreună cu părinţii, cu preoţii care ne-au întâmpinat, suntem dacă vreţi, nu numai urmaşii apostolilor, sau urmaşii ucenicilor, ci în sens mai larg, mai duhovnicesc, şi urmaşii păstorilor care au devenit propovăduitori atunci când s-au închinat pruncului Iisus în ieslea din Betleemul Iudeii”.

Apoi, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a precizat: „Doresc să vă mulţumesc, iubiţi credincioşi şi credincioase, pentru această bucurie de a fi împreună, însă nu ne-am fi bucurat aşa de mult dacă am fi fost doar la o slujbă a Vecerniei. Cu siguranţă că ne-ar fi lipsit aceşti părinţi care ne-au cântat, ne-au colindat, au psalmodiat, părinţi şi protopsalţi care îl însoţesc în multe localităţi pe Preasfinţitul Părinte Lucian”.

La final, ierarhii, preoţii şi credincioşii au cântat împreună colindele strămoşeşti „Trei păstori” şi „O ce veste minunată”, iar Întâistătătorul Eparhiei Severinului şi Strehaiei a împărţit tutror invitaţilor daruri şi cadouri.



Data: 14 decembrie 2011 • Vizualizări: 886