„Crăciunul tinerilor” în Episcopia Caransebeşului

„Crăciunul tinerilor” în Episcopia Caransebeşului

Album foto
Timp de două zile, numeroşi tineri cărăşeni, membri ai Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi din Banatul de Munte, sosiţi din mai multe zone ale Eparhiei Caransebeşului, s-au reunit la Moniom pentru a se bucura împreună de aşa-numitul de către ei „Crăciun al tinerilor”
Autor: Anita Radics
În cea de-a treia zi a Crăciunului, la prăznuirea Sfântului Arhidiacon şi Întâiul Mucenic Ştefan, tinerii, veniţi de aproape sau de departe, şi-au început sărbătoarea sub binecuvântarea lui Dumnezeu, participând la Sfânta Liturghie oficiată în Biserica Parohiei Moniom, de către părintele inspector Mihai Ciucur, parohul enoriei, alături de coliturghisitorii: părintele Gelu Moldovan şi părintele Doru Melinescu, fiecare dintre aceştia fiind îndrumători şi apropiaţi ai tinerilor ATOR-işti din diferite regiuni ale Caraş-Severinului. În cadrul Sfintei Liturghii, marea parte a tinerilor prezenţi s-a apropiat de Sfântul Potir, pregătindu-se şi împărtăşindu-se cu Sfintele Taine. De asemenea, răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de către membrii asociaţiei prezenţi, care, la final, i-au încântat pe credincioşii şi pe invitaţii aflaţi în biserică, prin intonarea câtorva colinde psaltice şi corale, dar şi prin intonarea tradiţionalului „La mulţi ani”, spre sărbătorirea celor care poartă numele Sfântului Arhidiacon Ştefan.

În cea de-a doua parte a zilei, tinerii, însoţiţi de părinţi ai acestora şi de preoţii îndrumători, s-au îndreptat spre sediul Centrului de Tineret din Moniom unde, printre colinde, cântece patriotice, folclorice şi joc, a fost vizionat un material video despre Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din luna septembrie a acestui an, au fost depănate amintiri şi s-au făcut proiecţii asupra câtorva întâlniri ale tinerilor Banatului de Munte, ce vor avea loc în decursul anului următor.

A doua zi dedicată micii reuniuni a tinerilor ATOR-işti, cu ocazia „Crăciunului tinerilor”, a fost sărbătorită de către aceştia prin pelerinaj şi colindă. Astfel, în dimineaţa zilei de 28 decembrie, cei prezenţi anterior la bucuria Sfintei Liturghii, a amintirilor ITO 2016 şi a întregii împreună-prăznuiri, s-au îndreptat spre Schitul Nicolinţ unde, întâmpinaţi de obştea mănăstirii, au adus vestea Naşterii Mântuitorului, în paraclisul schitului, dar şi bucuria tinereţii lor.

În cele ce au urmat, junii colindători au ajuns la Mănăstirea Nera, loc cu o deosebită bogăţie duhovnicească în Eparhia Caransebeşului. Întâmpinaţi de părintele duhovnic al Mănăstirii, Teofan Munteanu, cel care, prin cuvânt, prezenţă şi rugăciune a devenit un apropiat al Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi din Banatul de Munte, tinerii au colindat în Biserica mănăstirii, alături de obştea care i-a ascultat, i-a colindat şi le-a împărţit tuturor, mai apoi, mici daruri. În continuare, tinerii pelerini au avut prilejul de a se închina în cele două paraclise ale mănăstirii, locuri în care s-au rugat şi au cântat împreună colinde, dar şi cântece religioase.

Prin aceste pelerinaje şi excursii, tinerii găsesc ocazia potrivită de a se cunoaşte unii pe ceilalţi, dar mai ales de a-L cunoaşte cu adevărat pe Hristos şi Biserica Lui. Iar, cu ocazia acestui pelerinaj al colindei, tinerii au putut fi aproape atât unii de ceilalţi, cât şi de preoţii îndrumători, prin colindă, întărind lucrarea noii asociaţii din Episcopia Caransebeşului, dar şi încrederea tinerilor de a rămâne statornici în ea.

„Ne-am bucurat că a rânduit Dumnezeu să fim împreună cu tinerii noștri, veniți din mai multe zone ale eparhiei și la Praznicul Nașterii Domnului, întâlnirea fiind, practic un excelent prilej de continuitate și întărire a lucrării noastre pastorale cu tinerii, atât sub forma centrelor de tineret, cât și sub forma ATOR Banatul de Munte. După aceste două zile petrecute în rugăciune, cântec și socializare, rămâne nădejdea noastră că împlinim o lucrare bineplăcută lui Dumnezeu și că tinerii noștri vor rămâne în Biserică la propriu și la figurat, ostenindu-se să-și trăiască tinerețea în Hristos și cu Hristos”, a mărturisit părintele Mihai Ciucur, coordonatorul Departamentului de tineret din Episcopia Caransebeșului.

Data: 29 decembrie 2016 • Vizualizări: 990