Curs de contabiltate şi administrație parohială în Episcopia Caransebeşului

Curs de contabiltate şi administrație parohială în Episcopia Caransebeşului
În Episcopia Caransebeșului se desfășoară un nou curs de formare profesională
Autor: Serviciul Prezidial
Luni, 1 iulie, a debutat în Episcopia Caransebeşului cursul de contabilitate primară şi administraţie parohială dedicat preoţilor din protopopiatele eparhiei. Acesta se desfăşoară în trei serii de cursanţi, pe durata a patru săptămîni, în sala de festivităţi „Episcop Elie Miron Cristea” a Episcopiei Caransebeşului.

Referindu-se la acest curs, pr. cons. Dorel Moțoc, coordonator proiecte în cadrul Federației Filantropia, prezent la Caransebeș, a precizat: „Proiectul FORTE nu se limitează doar la cele nouă eparhii din cuprinsul cărora se desfășoară. Până acum, prin Centrul pentru formare continuă Dumitru Stăniloaie am reușit să ne adresăm și să punem la dispoziția și altor eparhii foarte multe dintre cursurile noastre. Ne-am bucurat în mod deosebit pentru că aici în Episcopia Caransebeșului am găsit sprijin și deschidere pentru ca nu doar cursurile legate de serviciile social-filantropice, sau cele legate de competențele sociale și civice să se desfășoare, ci și iată, un curs care se întinde pe durata mai multor săptămâni și care cuprinde un foarte mare număr de preoți, cursul de contabilitate, unde aceștia își verifică, consolidează și își unifică într-un fel cunoștinețele despre lucrul cu instrumentele financiar-contabile la nivelul de contabilitate primară, curs folositor pentru contabilitatea parohială, De asemenea, în cadrul acestui curs vor exista și foarte multe exerciții practice și bineînțeles, va exista și o latura care se leagă de ceea ce noi numim adminstrație parohială”.

Cursul de contabil este acreditat de Agenţia Naţională pentru Calificări, este organizat în cadrul proiectului FORTE, prin Fedrația Filantropia a Patriarhiei Române și reunește 84 de preoţi din eparhiile Caransebeşului, Oradiei şi Slatinei şi Romanaţilor.

Data: 2 iulie 2013 • Vizualizări: 771