Cursul festiv pentru absolvenții teologi din Caransebeș

Cursul festiv pentru absolvenții teologi din Caransebeș

Album foto
Marți, 26 mai, s-au desfășurat festivităţile de absolvire a studiilor pentru studenţii şi elevii seminarişti de la instituţiile de învăţământ teologic din Episcopia Caransebeşului
Autor: Serviciul Prezidial
Marți, 26 mai, s-au desfășurat festivităţile de absolvire a studiilor pentru studenţii şi elevii seminarişti de la instituţiile de învăţământ teologic din Episcopia Caransebeşului. Manifestările au debutat cu Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala episcopală cu hramul „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”, în prezența Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, de către un sobor de preoți și diaconi, format din profesori, masteranzi și studenți ai instituției de învățământ teologic caransebeșean şi condus de părintele arhim. Constantin Timiș, vicar eparhial. Au participat elevii și studenții teologi, conducerea celor două instituții de învățământ teologic, dar şi numeroși credincioși.

După slujirea Sfintei Liturghii, în Sala de festivități „Episcop Elie Miron Cristea” a Centrului Eparhial şi în prezența ierarhului, a conducerii Universității „Eftimie Murgu” din Reșița, a profesorilor, a masteranzilor, a studenților teologi și a elevilor seminariști, a avut loc Cursul festiv pentru promoţia 2015. După cuvintele de salut ale reprezentanților universităţii reşiţene, pr. conf. univ. dr. Florin Dobrei a susținut prelegerea festivă.

„Ne bucurăm că în acest an își încheie studiile teologice atât la Facultate cât și la Seminar, studenți și elevi, care au obținut rezultate bune și foarte bune la învățătură și la purtare, precum și la formarea lor duhovnicească. Este foarte important să îi creștem nu numai din punct de vedere intelectual, științific, ci și din punct de vedere spiritual. Îi felicităm pe absolvenții școlilor de teologie din Caransebeș, mai ales că anul acesta se împlinesc 150 de ani, nu numai de la întemeierea Episcopiei Ortodoxe Române a Caransebeșului, ci și 150 de ani de la întemeierea învățământului teologic, prin mutarea Școlii de teologie de la Vârșeț la Caransebeș, la 1 noiembrie 1865, de către primul episcop ortodox român al Caransebeșului, Ioan Popasu”, a arătat Preasfințitul Părinte Lucian.

În finalul manifestării, studenţii absolvenți au „predat cheia” colegilor lor mai mici şi au primit diplome, oferind la rându-le cadrelor didactice flori. Și elevii clasei a XI-a, au primit din partea colegilor care vor absolvi anul acesta cheia Seminarului Teologic „Episcop Ioan Popasu”. Această frumoasă şi veche tradiţie este şi un gest simbolic prin care se face referire la continuitatea învăţământului teologic pe meleaguri bănăţene, continuitate neîntreruptă vreme de 150 de ani.


Data: 27 mai 2015 • Vizualizări: 659