Daruri pentru copii în centrele sociale din Caransebeş

Daruri pentru copii în centrele sociale din Caransebeş
Marţi, 14 decembrie 2010, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Lucian Episcopul Caransebeşului, ostenitorii sectorului social-misionar al Episcopiei Caransebeşului au vizitat centrele sociale pentru copii din Caransebeş şi au adus acestora dimpreună şi dascălilor lor daruri şi binecuvânare bisericii lui Hristos
Autor: Serviciul Social-Misionar
Marţi, 14 decembrie 2010, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Lucian Episcopul Caransebeşului, ostenitorii sectorului social-misionar al Episcopiei Caransebeşului, însoţiti de corala preoţilor de la cele două catedrale episcopale din Caransebeş, au vizitat centrele sociale pentru copii din Caransebeş şi au adus acestora dimpreună şi dascălilor lor daruri şi binecuvânare bisericii lui Hristos.

Colindătorii au vizitat copiii şi asistaţii de la şcoala specială din Caransebeş şi de la Complexul de servicii sociale Bunavestire, unde aceştia au primit colindul sfânt şi bun, precum şi darurile din partea eparhiei.

Şi în această perioadă premergătoare praznicului Naşterii Domnului preoţii catedralelor episcopale alături de angajaţii sectorului social-filantropic al Eparhiei, colindă pe cei nevoiaşi, care se bucură de darurile pe care Episcopia caransebeşului le oferă în fiecare an, cu prilejul praznicelor bisericeşti şi nu numai.



Data: 15 decembrie 2010 • Vizualizări: 1035