De zece ori, revista „Nedeia”

De zece ori, revista „Nedeia”
Marţi, 6 februarie, Sala de conferinţe a Centrului parohial „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din cartierul Micro III al Reşiţei a găzduit un nou eveniment cultural, unul dintre multele ce se desfăşoară în parohia sus amintită
Autor: Pr. Petru Berbentia
Părintele paroh Petru Berbentia a deschis moderna sală parohială pentru lansarea numărului 10 a revistei „Nedeia”, publicaţie de cultură tradiţională, editată de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş-Severin. Totodată s-au marcat şi cei cinci ani de când revista apare neîntrerupt.

Mărturisirea de suflet, tipărită pe coperta fiecărui număr, ne aduce aminte permanent că „Revista «Nedeia» a luat fiinţă din dorinţa expresă de a se contura în paginile ei identitatea tradiţională a acestui colţ de Rai numit Banatul de munte”.

Colectivul redacţional, adică Angelica Herac - redactor şef, Adela Lungu-Schindler, Gheorghe Jurma şi Nicolae Irimia (marele absent al zilei), cunoscuţi truditori în arealul culturii bănăţene, au invitat la această lansare oameni prezenţi permanent în viaţa oraşului şi a judeţului nostru.

Manifestarea a început cu Rugăciunea Domnească -Tatăl Nostru - şi apoi a urmat cuvântul de deschidere a redactorului şef. Cel care a continuat a fost pr. Petru Berbentia care, pornind de la psalmul 136 „La râul Babilonului”, a susţinut o pledoarie despre păstrarea tradiţiilor româneşti în comunităţile româneşti precum şi despre sentimentul de apartenenţă naţională al celor ce-şi duc viaţa şi muncesc prin alte ţări ale Europei şi nu numai. În acest sens, a dat citire unui mesaj scris în grai bănăţean de Livius Cocora, ce gândea ca un bănăţean şi scria la fel, din îndepărtata Canadă.

Au mai vorbit despre revistă Titian Puichiţă, directorul interimar CJCP Caraş Severin, Adela Lungu-Schindler, implicată direct în lucrul la revistă şi Gheorghe Jurma, care este consilerul şi editorul acestei reviste cărăşene. Tot cu această ocazie a fost lansat şi volumul „Colocviile revistei «Nedeia» – Banatul viu la 2015 şi 2016”, volum îngrijit de Angelica Herac.

Evenimentul a continuat cu exprimarea gândurilor de bucurie dar şi cu păreri pertinente despre păstrarea tradiţiilor noastre româneşti şi bănăţene. Despre acestea au vorbit profesor universitar Gheorghe Popovici, Ionel Bota, directorul Teatrului „Mihai Eminescu” din Oraviţa, Ada Mirela Chisăliţă, Liubiţa Raichici, director executiv în cadrul Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional al Judeţului Caraş Severin, bibliotecară Gabriela Şerban din Bocşa (care este şi redactorul revistei „Bocşa culturală”), Chistian Chincel, pro-rector al Univerităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa, Erwin Iosef Ţigla, preşedintele Forumului Democratic al Germanilor din Banatul Montan, Simion Dragalina, coregraf din Caransebeş, Nicolae Sârbu, cunoscut poet şi om de cultură, Mihai Chiper, redactorul şef al revistei „Arcadia” din Anina, precum şi profesor Pavel Panduru, venit din Almăj pentru a participa la acest moment anivesar.

Din partea Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, toţi participanţii au primit o felicitare şi un calendar aniversar al anului 2018. De asemenea parohia a oferit participanţilor câteva amintiri, pixuri şi carneţele personalizate.

În încheiere, Angelica Herac şi Titian Puichiţă au mulţumit tuturor celor au sprijint şi sprijină eforturile editoriale ale inimoşilor bănăţeni ce au făcut posibilă apariţia acestei reviste, pe care o dorim prezentă şi de acum înainte în viaţa noastră.

De asemenea, s-a convenit de către toţi cei prezenţi ca şi alte numere din această revistă să fie lansate tot la sala parohială de conferinţe, dată fiind relaţia extraordinară a parohiei cu mediul cultural reşiţean.

Data: 7 februarie 2018 • Vizualizări: 293