Deschiderea anului școlar la Seminarul Teologic din Caransebeș

Deschiderea anului școlar la Seminarul Teologic din Caransebeș

Album foto
Marți, 16 septembrie, a avut loc deschiderea festivă a noului an școlar 2014-2015, la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș
Autor: Serviciul Prezidial
Marți, 16 septembrie, la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș a avut loc deschiderea festivă a noului an școlar 2014-2015. Manifestarea a debutat cu oficierea slujbei de Te-Deum de către un sobor de preoți, în biserica paraclis episcopal cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din incinta unității de învățământ teologic. Evenimentul s-a bucurat de prezența Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, de părinți profesori, profesori, precum și de elevii seminarişti însoţiţi de familiile acestora.

„Este bine să începem anul școlar astăzi pentru că ieri am sărbătorit și l-am cinstit pe ocrotitorul Banatului, Sfântul Ierarh Iosif cel nou de la Partoș. În această biserică, laborator pentru elevii seminariști, am deschis anul școlar într-un mod festiv, săvârșind o slujbă de mulțumire și de binecuvântare. Îndemn pe toți elevii, care au avut un imbold, o chemare de a urma o școală vocațională teologică, să sporească și să crească în râvnă și în evlavie pentru slujirea Bisericii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos”, a arătat Preasfințitul Părinte Lucian.

La final părintele Daniel Alic, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului a dat citire mesajului Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la începutul anului școlar 2014-2015. În continuare Preasfințitul Lucian a vizitat sălile de curs și internatul Seminarului Teologic, purtând discuții cu elevii seminariști și cu părinții acestora.

Institutul Teologic, înființat de episcopul Ioan Popasu în anul 1876 a fost transformat, după 51 ani de existență, în Academie Teologică, funcționând în această organizare până la reforma învățământului din 1948. În anul 1955 a fost trecut la gradul de Seminar Teologic, cu cinci ani de studiu, funcționând fără întrerupere până în prezent. De-a lungul timpului Seminarul din Caransebeș a format caractere, atât culturale cât și duhovnicești, zeci de generații de tineri care au devenit slujitori ai Bisericii lui Hristos.

Tot la început de nou an școlar, la fiecare școală din municipiul Caransebeș a participat, din încredințarea Preasfințitului Părinte Lucian, un delegat al Episcopiei Caransebeșului, care a oficiat slujba de Te Deum și a dat citire mesajului Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru acest eveniment.


Data: 16 septembrie 2014 • Vizualizări: 975