Deschiderea cursurilor la Facultatea de Teologie din Caransebeş

Deschiderea cursurilor la Facultatea de Teologie din Caransebeş
Marţi, 5 octombrie 2010, va avea loc în sala de festivităţi „Episcop Elie Miron Cristea” a Episcopiei Caransebeşului, festivitatea de deschiderea a anului universitar 2010-2011
Autor: Serviciul Cutural
Marţi, 5 octombrie 2010, va avea loc în sala de festivităţi „Episcop Elie Miron Cristea” a Episcopiei Caransebeşului, festivitatea de deschiderea a anului universitar 2010-2011. Manifestarea va fi precedată de săvârşirea unei slujbe de Te-Dem la catedrala episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” şi „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” de către Preasfinţitul Părinte Lucian Episcopul Caransebeşului alături de un sobor de preoţi şi diaconi.

La manifestare vor participa alături de Preasfinţia Sa, conducerea universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa.

Dacă până în anul 2006 secţia a funcţionat în spaţiile oferite de Episcopia Caransebeşului, din anul universitar 2006-2007 îşi desfăşoară activităţile didactice într-un sediu modern amenajat prin grija Universităţii „Eftimie Murgu“ din Reşiţa.

În prezent la această facultate se pregătesc studii de licenţă şi de masterat.

Data: 3 octombrie 2010 • Vizualizări: 1192