Deschiderea festivă la Facultatea de Teologie din Caransebeș

Deschiderea festivă la Facultatea de Teologie din Caransebeș

Album foto
Miercuri, 5 octombrie, a avut loc deschiderea anului universitar pentru studenții care frecventează cursurile Secției de Teologie-Didactică din Caransebeș
Autor: Serviciul Cultural
Miercuri, 5 octombrie, a avut loc deschiderea anului universitar pentru studenții care frecventează cursurile Secției de Teologie-Didactică, din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Sociale a Universității „Eftimie Murgu” din Reșița.

În debutul manifestării a fost săvârșită o slujbă de Te Deum în prezența Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, de către părintele arhimandrit Casian Rușeț, secretar eparhial, alături de preoți profesori. Sfânta slujbă a fost oficiată în Catedrala episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș, la finalul căreia a fost săvârșit și un Polihroniu. Răspunsurile la strană au fost date de către Corul Facultății de Teologie, condus de părintele profesor Gheorghe Tistu.

Au urmat apoi, luări de cuvânt din partea Universității, a Facultății și de asemenea Preasfințitul Părinte Lucian a transmis un mesaj cu această ocazie. La eveniment au participat cadrele didactice ale Facultăţii de Teologie, reprezentanți ai Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa, precum și studenţi teologi.

„Mesajul pe care l-am dat atât dascălilor de teologie, cât și studenților, a fost acela de încurajare. Chiar dacă vremurile sunt din ce în ce mai grele, cred că trebuie să fi mai aproape unii de alții, Episcopia față de Facultate, dascălii de teologie mai aproape de studenți și să ne purtăm sarcinile unii altora. Credem de asemenea, că învățământul teologic caransebeșean are un viitor, pentru că avem și un trecut foarte frumos, 151 de ani de învățământ teologic în cetatea Caransebeșului. Așadar, ne-am încurajat unii pe alții la deschiderea festivă și liturgică și nădăjduim că anul 2016-2017 va fi un an cu roade bogate, atât pentru profesori în privința cercetării științifice, dar și pentru studenți, mai ales cei care se află în anii terminali, vizavi de cursurile de licență sau cursurile de masterat”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

Învăţământul teologic universitar actual din Caransebeş a luat fiinţă în anul 1998, dorindu-se a fi continuatoarea vechii Academii Teologice din Caransebeş. Astfel, s-a înfiinţat Secţia de Teologie Ortodoxă-Istorie în cadrul Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa. Aceasta a funcţionat până anul 2006 în spaţiile oferite de Episcopia Caransebeşului, dar din anul universitar 2006-2007 îşi desfăşoară activităţile didactice într-un sediu modern amenajat prin grija Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa.


Data: 6 octombrie 2016 • Vizualizări: 1046