Dr. Pavel Chirilă a conferențiat la Reșița

Dr. Pavel Chirilă a conferențiat la Reșița

Album foto
Sala de Şedinţe a Consiliului Judeţean Caraș-Severin din Reșița a găzduit joi, 4 septembrie, conferinţa cu titlul „Prevenirea cancerului”, susținută de către Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă
Autor: Serviciul Prezidial
Sala de Şedinţe a Consiliului Judeţean Caraș-Severin din Reșița a găzduit joi, 4 septembrie, conferinţa cu titlul „Prevenirea cancerului”, susținută de către Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă, doctor în ştiinţe medicale, specializarea medicină internă, apifitoterapie şi homeopatie. Manifestarea a fost organizată în continuarea activităţii de sprijinire a Clinicii Nera, de către Fundaţia Sfânta Irina, în parteneriat cu Episcopia Caransebeșului. Evenimentul s-a bucurat de prezența Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, preoți și doctori din municipiul Reșița, dar și de un numeros auditoriu. La final conferențiarul a primit din partea publicului întrebări pe marginea temei și nu numai.

„Toate cele enunțate de domnul profesor în această conferință credem că vor fi aplicate în Clinica de recuperare oncologică de la Slatina Nera. Este de asemenea foarte important să discutăm tot mai mult despre prevenirea acestei maladii, deoarece după bolile cardio-vasculare, cancerul este pe locul doi ca și mortalitate în țara noastră. Domnul profesor ne-a vorbit cu de-amănuntul despre prevenirea cancerului, alimentele care provoacă și generează această boală și bineînțeles și ceilalți factori care determină apariția cancerului în organism. Totodată s-au pus întrebări interesante atât din punct de vedere medical, dar și din punct de vedere spiritual, deoarece domnul profesor dorește să aplice o medicină integrală, la clinica Nera, o medicină care să trateze și sufletul și trupul. Această conferință se înscrie între celelalte manifestări cultural-spirituale, care ne determină pe toți să ne îngrijim de suflet, dar și de trup. De aceea trebuie să mergem la preotul duhovnic să ne mărturisim păcatele, să ne împărtășim cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos, dar să mergem constant și la un medic, astfel încât să prevenim bolile incurabile”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

Conferința a fost urmată de prezentarea cărții cu titlul „Prevenirea Cancerului, cu un studiu economic comparat”, avându-l ca autor pe Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă. În încheiere autorul a acordat numeroase autografe pe cartea sa. „Ne-am propus să organizăm un șir de conferințe pentru prevenirea cancerului, deoarece cancerul este o boală care mai ușor poate fi prevenită decât tratată. Dacă depistăm cancerul într-un stadiu incipient șansele de vindecare sunt foarte mari”, a arătat Dr. Pavel Chirilă.

Doctorul Pavel Chirilă a pus bazele primei clinici de recuperare oncologică din România, care se află în apropierea Mănăstirii Nera din județul Caraș-Severin. Această clinică se va ocupa de tratamentul bolnavilor de cancer în stadii iniţiale: aflarea veştii, debutul bolii, depistarea precoce. Pacienţii vor beneficia de o cură de 14 zile, pe durata căruia li se vor asigura servicii de psihoterapie, fizioterapie, kinetoterapie, dietoterapie, educare pentru menţinerea unui stil corect de viaţă. Întrucât cercetarea este unul dintre principalele scopuri ale înfiinţării centrului, acesta va include un departament axat pe evaluarea metodelor de recuperare, dar şi unul dedicat depistării precoce a cancerului.


Data: 5 septembrie 2014 • Vizualizări: 826