Duminica a 2-a din Postul Mare în Episcopia Caransebeșului

Duminica a 2-a din Postul Mare în Episcopia Caransebeșului

Album foto
În Duminica a 2-a din Postul Mare, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Brebu
Autor: Serviciul Prezidial
În Duminica a 2-a din Post închinată Sfântului Grigorie Palama, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului s-a aflat în mijlocul obştii monahale şi a credincioşilor de la Mănăstirea Brebu. Cu acest prilej ierarhul înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”. La slujbă au participat un număr însemnat de credincioşi, mulţi dintre ei împărtăşindu-se cu Sfintele Taine. Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenţi de la Secţia de Teologie Ortodoxă Didactică din Caransebeş.

„În Duminica a 2-a din Postul Mare am poposit duhovnicește, slujind Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, la Mănăstirea Brebu pentru că această mănăstire se află între cele două orașe importante ale episcopiei noastre, cele 2 municipii Caransebeș și Reșița. Aici vin în fiecare duminică și sărbătoare foarte mulți credincioși pentru ca să se liniștească, să dobândească iertare de păcate și să se vindece de orice boală și neputință. De aceea am ales ca în această duminică în care se citește pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Marcu, capitolul 2, versetele 1-12, în care ni se relatează despre vindecarea slăbănogului din Capernaum să fim aici cu obștea mănăstirii și cu credincioșii cărora am încercat să le tâlcuiesc înțelesurile duhovnicești ale evangheliei de astăzi, vindecarea slăbănogului din Capernaum. Îi mulțumim Bunului Dumnezeu că ne-a învrednicit ca în această duminică să fim aici și Îl rugăm să binecuvinteze acest așezământ monahal, obștea acestei mănăstiri și pe toți credincioșii care își găsesc liniștea sufletească venind la Sfânta Liturghie și la toate sfintele slujbe în acest așezământ în care se păstrează candela rugăciunii mereu aprinsă ”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

Mănăstirea a luat fiinţă în anul 1997 fiind situată între cele două oraşe importante ale judeţului Caraş-Severin, Caransebeş şi Reşiţa. Piatra de temelie s-a pus în toamna anului 1997 iar în anul 2000 la propunerea chiriarhului Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat ridicarea aşezământului la rang de mănăstire cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului” .

În cursul serii ierarhul a poposit în mijlocul credincioșilor din Parohia Ohabița din Protopopiatul Caransebeș. Cu acest prilej chiriarhul a sfințit două troițe ridicate pe locul bisericii vechi și a binecuvântat un izvor de apă în prezența autorităților centrale, județene și locale și a unui număr mare de credincioși.


Data: 28 martie 2016 • Vizualizări: 671