Episcopia Caransebeșului - Simpozion dedicat anului centenar la Reșița

Episcopia Caransebeșului - Simpozion dedicat anului centenar la Reșița

Album foto
„Unitate și dăinuire. Centenar România Mare 1918-2018”, este titlul Simpozionului național organizat de Episcopia Carasnebeșului în cadrul celei de-a 12-a ediție a Zilelor credinței și culturii în județul Caraș-Severin
Autor: Serviciul Cultural
„Unitate și dăinuire. Centenar România Mare 1918-2018”, este titlul Simpozionului național organizat de Episcopia Carasnebeșului în cadrul celei de-a 12-a ediție a Zilelor credinței și culturii în județul Caraș-Severin. În Aula Magna a Universității „Eftimie Murgu” din Reşiţa s-au adunat luni, 16 aprilie, ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, preoți profesori, teologi, istorici și cercetători din mai multe centre universitare din România și din străinătate.

Manifestarea culturală a debutat cu un recital muzical susținut de Corul Mănăstirii „Sf. Cuv. Parascheva” Nera și Corul Secţiei de Teologie Ortodoxă Didactică, Caransebeș din cadrul Facultății de Ştiinţe Sociale a Universității „Eftimie Murgu”.

În continuare, au avut loc comunicări și cuvinte de binecuvântare din partea ierarhilor prezenți, cuvânt de întâmpinare din partea gazdelor și comunicări prin care s-a urmărit aprofundarea temei unității de credință și de neam, importanța credinței în unitate și a acțiunilor întreprinse de făuritorii Marii Uniri în vederea îndeplinirii dezideratului național. Acestora li s-au adăugat lansarea unor volume care au ca teme centrale aceleași subiecte: volumul „Simpozionul Jertfă şi mărturisire”, Editura Presa Universitară Clujeană/Editura Episcopiei Caransebeșului, Cluj/Caransebeş, 2017; volumul „Episcopul Elie Miron Cristea al Caransebeșului. Ordine circulare”, Editura Episcopiei Caransebeșului, Caransebeş, 2018 și volumul „Istoria Banatului. Studii privind particularitățile unei regiuni transfrontaliere”, coordonator prof. univ. dr. Victor Neumann, Editura Academiei Române.

Prezent la simpozion, Preasfințitul Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților a afirmat: „Vin din Bucovina, din Moldova Sfântului Voievod Ștefan, cât a mai rămas din Moldova sfântului și aș zice că în anul acesta ar trebui să se împlinească cuvintele doinei «lasă arhimandritului sfinte Ștefane grija schitului și să te auzim din corn sunând și nu numai Moldova adunând, ci să aduni și Banatul și toată românimea din granițe și din jurul granițelor țării și de peste tot din lume, ca toți să simțim, să trăim și să credem românește». La simpozion am avut o comunicare despre păcat ca alterare a unității cu concluzia că cel care este adunat în sine va aduna și pe alții în jurul său, iar cel care este dezbinat în sine acela nu poate decât să producă dezbinare”.

După prezentarea volumelor, în foaierul Universității „Eftimie Murgu” a fost vernisată expoziţia foto-documentară „Episcopia Caransebeșului și Marea Unire din 1918”.

În a doua parte comunicările participanților au fost susținute pe două secțiuni, (secțiunea Teologie și secțiunea Istorie), ambele desfășurându-se în amfiteatrele Universității „Eftimie Murgu”. La eveniment au fost prezente autorități locale și conducerea Universității din Reșița. Marți, 17 aprilie, începând cu ora 9:30, se vor relua comunicările pe secțiuni, urmând ca după-amiază să se viziteze Mănăstirea Vasiova.

În cadrul proiectului umanitar „Muzică pentru viață”, desfășurat de Radio Reșița împreună cu Episcopia Caransebeșului, Corala „Armonia” din Constanța a susținut un concert de cântece patriotice în Parcul Tricolorului din Reșița. Și această manifestare face parte din șirul de evenimente din cadrul „Zilelor credinței și culturii” din Episcopia Caransebeșului”.


Data: 17 aprilie 2018 • Vizualizări: 636