Eroii revoluției din decembrie 1989 comemorați la Caransebeș

Eroii revoluției din decembrie 1989 comemorați la Caransebeș

Album foto
Autorități locale, reprezentanţi ai organizaţiilor de revoluţionari, cadre militare, rudele și prietenii celor ce şi-au pierdut viaţa la Revoluția din 1989, au participat luni, 22 decembrie, la comemorarea eroilor din Caransebeș, răpuși acum 25 de ani
Autor: Serviciul Prezidial
Autorități locale, reprezentanţi ai organizaţiilor de revoluţionari, cadre militare, rudele și prietenii celor ce şi-au pierdut viaţa la Revoluția din 1989, au participat luni, 22 decembrie, la comemorarea eroilor din Caransebeș, răpuși acum 25 de ani.

Evenimentele au debutat cu un marș care a pornit de la primărie și a continuat până la monumentul închinat eroilor caransebeșeni, căzuți la Revoluția din decembrie 1989, aflat în apropierea centrului civic al municipiului.

Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, înconjurat de un sobor de preoți, a oficiat o slujbă de pomenire pentru victimele Revoluţiei din 1989. La sfârşit, autorităţile şi organizaţiile prezente au depus coroane de flori la monumentul amintit.

„Îl rugăm pe milostivul Dumnezeu să rămână cu noi și să ne ajute să folosim așa cum se cuvine libertatea pe care am dobândit-o în urmă cu 25 de ani. Dumnezeu să-i odihnească pe eroii și martirii revoluției care au căzut în cetatea Caransebeșului, să-i întărească pe urmașii care au căzut în decembrie ´89 și să ne lumineze pe noi cei care trăim în libertate și într-o țară democratică. Trebuie să avem înțelepciune, să fim mai uniți, mai aproape unii de alții și cu toții mai aproape de Dumnezeu. Le dorim tuturor revoluționarilor din întreaga țară putere, sănătate și să păstreze mai ales în sufletul lor candela credinței, candela nestinsă pentru cei care s-au jertfit”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.

În memoria celor căzuți, la monumentul revoluționarilor din Caransebeș a fost montată o flacără care să lumineze veșnic.


Data: 22 decembrie 2014 • Vizualizări: 615