Euforie vs. Fericire

Euforie vs. Fericire

Album foto
Marţi, 28 octombrie 2014, la Colegiul Naţional „Traian Lalescu” din Reşiţa a avut loc o conferinţă dedicată tinerilor, organizată în cadrul proiectului ecumenic „Da EurHope a EurHome”.
Autor: Maria Avram, Pr. prof. Nicolae Chiosa
Săptămâna trecută, elevii Colegiului Naţional Traian Lalescu din Reşiţa au avut deosebita ocazie de a participa la o conferiţă Internaţională cu tema În căutarea fericirii. Prieteni dragi din cadrul proiectului ecumenic Da EurHope a EurHome: Marco Sanchioni (profesor de fizică la Institutul Niels Bohr al Universităţii din Copenhaga), preotul Giorgio Paolini (din parohia Borgo Santa Maria) şi Elena Ranocchi (campioană regională la atletism), au captivat timp de o oră audienţa strânsă în amfiteatrul şcolii, formată din aproximativ 120 de elevi alături de cadre didactice.

Pornind de la aceste două concepte strâns legate de viaţa noastră, fericirea - o stare permanentă- şi euforia, pe care o experimentăm doar temporar, cei trei le-au vorbit elevilor prezenţi despre modul în care pot fi cu adevăraţi fericiţi în cadrul societăţii moderne şi care, în special prin intermediul consumerismului, deschide adesea porţile spre euforie şi le închide pe cele spre fericire.

Astfel, fără a o percepe ca pe o lecţie, tinerii au putut afla de la Marco Sanchioni despre ceea ce Socrate definea ca „daimon”- cea mai frumoasă şi divină parte din noi, toate acele talente care ne-au fost dăruite şi care puse în serviciul celor din jur şi, deci, a întregii lumi ne pot face fericiţi. O altă idee subliniată a fost că nu putem fi fericiţi singuri, ci avem nevoie de prieteni, dar de acei prieteni cu care reuşim să contruim o relaţie bazată pe Regula de Aur, regulă comună tuturor confesiunilor şi religiilor, enunţată de Chiara Lubich, activistă catolică şi fondatoarea a Mişcării Focolarelor: „fă altora ceea ce vrei să ţi se facă ţie, nu face altora ceea ce nu vrei să ţi se facă ţie”.

De la Elena Ranocchi tinerii au primit prin experienţa ei un exemplu concret al găsirii „daimon”-ului şi a fericirii prin sport, şi nu în ultimul rând, preotul Giorgio Paolini le-a vorbit pe larg elevilor despre modul în care Biblia ne oferă indicaţii şi ne ajută să identificăm surse sigure de fericire, dezbătând pe larg înţelesul Fericirilor.

Conferinţa s-a încheiat cu participarea activă a tinerilor care şi-au exprimat punctele de vedere asupra celor spuse de cei trei vorbitori, reliefând modurile, atât pozitive, cât şi negative, în care ei experimentau euforia, cum au de gând să pună în practică învăţăturile desprinse, dar şi ce înseamnă pentru ei fericirea: ,,Pentru mine fericirea e reprezentată de persoanele din jurul meu, persoanele la care eu ţin mult, persoanele care îmi dau emotii frumoase de fiecare data când le văd, acele persoane care îmi dau curaj prin simpla lor prezenţă. De aceea, trebuie să iubim persoanele care ne dăruiesc fericirea fără niciun motiv!” a afirmat Larisa Sfeia, elevă în clasa a IX-a şi prezentă pentru prima dată la acest fel de activităţi.

Data: 1 noiembrie 2014 • Vizualizări: 569