Eveniment cultural-patriotic la Anina

Eveniment cultural-patriotic la Anina
Miercuri, 30 noiembrie, s-a desfășurat la Anina cea de-a 4-a ediție a Festivalului „Dumnezeu ne-a dat poruncă: demnitatea s-o păstrăm!”
Autor: Departamentul de tineret
Cu bucurie, dragoste, demnitate și patriotism au aniversat Ziua Națională a României, reprezentanții centrelor de tineret ale Episcopiei Caransebeșului. Astfel, miercuri, 30 noiembrie, în Sala Casei de cultură din Anina-Steierdorf ei au participat la festivalul intitulat „Dumnezeu ne-a dat poruncă: demnitatea s-o păstrăm!”

Manifestarea ajunsă la cea de-a patra ediție a reunit mai mulți copii și tineri de la centrele de tineret ale Episcopiei Caransebeșului. Prezent la eveniment părintele Mihai Ciucur, inspector social-misionar și de activități cu tineretul, în cadrul Episcopiei Caransebeșului, a transmis în deschidere, cuvântul de binecuvântare și mesajul Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.

În continuare a avut loc un spectacol de colinde, cântece și poezii patriotice, prezentat de copiii și tinerii de la centrele de tineret din Oravița, Moniom, Anina, precum și de Corul ATOR Banatul de Munte, dirijat de părintele profesor Gheorghe Tistu. Prin spectacolul oferit în cadrul festivalului de la Anina, Corul membrilor ATOR-iști, supranumiți și „Laurii Banatului”, și-au făcut prezentarea, debutând astfel cu ocazia sărbătorii Sfântului Apostol Andrei și Ziua Națională a României.

La acest eveniment cultural și patriotic organizat cu prilejul sărbătoririi Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul României, cât și de Ziua Națională a României, au fost prezenți preoți din Anina, Oravița și Reșița, oameni de cultură, autorități locale, precum și foarte mulți credincioși care au dorit să simtă românește ascultând mesajul transmis de copii și tineri.


Data: 2 decembrie 2016 • Vizualizări: 217