Evenimente culturale și educative la Centrul de tineret Moniom

Evenimente culturale și educative la Centrul de tineret Moniom
Sâmbătă, 17 octombrie, Sala de festivități „Sabin Păuța” a Centrului de tineret „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din Moniom a găzduit un atelier de lucru intitulat „Ai carte, ai parte!”
Autor: Serviciul Social-Misionar
Sâmbătă, 17 octombrie, Sala de fesitivăți „Sabin Păuța” a Centrului de tineret „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din Moniom a găzduit un atelier de lucru intitulat „Ai carte, ai parte!”, derulat în partenariat cu Bibilioteca Municipală Reșița. În mijlocul tinerilor a fost prezent domnul Marius Motoșan, coordonatorul Serviciului Public Biblioteca Municipală din cadrul Primăriei Reșița care, în debutul întâlnirii, a prezentat participanților câteva din proiectele derulate în prezent de bibilioteca reșițeană. Cei aproximativ 30 de copii și tineri cu vârste între 6 și 20 de ani au fost împărțiți, apoi pe ateliere de lucru în cadrul cărora au gândit și prezentat proiecte și activități comune pe care centrul să le desfășoare în parteneriat cu biblioteca.

Scopul acestei întâlniri a fost, pe lângă cunoașterea activităților derulate de bibiloteca municipală și conturarea unei strategii comune de atragere a copiilor și tinerilor către educație și cultură. De asemenea activitățile propuse în cadrul atelierului de lucru – foarte diverse și foarte interesante – vor constitui tocmai punctele centrale ale parteneriatului între cele două instituții. La finalul atelierului, cele mai bune idei venite din partea tinerilor au fost răsplătite cu premii în cărți din partea organizatorilor.

Duminică, 18 octombrie, la orele serii, a fost rândul părinților să se reunească în sala festivă a centrului, în cadrul unui seminar cu tema „Cinci minute de calitate cu copilul meu”, susținut de psiholog Maria Liță – voluntară a centrului, în cadrul proiectului „Împreună pentru copiii noștri”. La seminar au participat atât părinții copiilor, cât și alți părinți din municipiul Reșița, dornici de a afla mai multe lucruri privind petrecerea unui timp de calitate cu copiii lor.

În partea a doua a întâlnirii, părintele Mihai Ciucur le-a vorbit participanților despre „cinci minute cu Dumnezeu”, arătând că timpul de calitate petrecut cu copiii trebuie completat cu un timp pe care întreaga familie ar trebui să îl petreacă alături de Dumnezeu, în rugăciune. În acest fel comuniunea familiei este deplină, copiii și părinții lor beneficiind de binecuvântarea lui Dumnezeu, care este mai importantă decât orice știință sau tehnică de comunicare.

Data: 20 octombrie 2015 • Vizualizări: 671