Expoziţie de icoane bizantine

Expoziţie de icoane bizantine
O expoziţie de icoane bizantine intitulată „Icoana – fereastră deschisă spre cer” va fi deschisă la galeria Muzeului Banatului Montan din oraşul Reşiţa, joi 4 aprilie 2013, începând cu orele 12.30
Autor: Pr. Valentin Popovici
Vernisajul expoziţiei cuprinde icoane realizate în tehnica tempera pe piatră, sticlă, lemn şi tablă. Icoanele prezentate sunt o selecţie a celor mai frumoase exponate aflate în inventarul Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din localitatea Câlnic. Ele impresionează şi încântă ochiul atât ca valoare artistică cât şi ca vechime şi tehnică de realizare în timp.

Referindu-se la acest eveniment, pr. Valentin Popovici, în calitate de organizator, ne-a arătat motivaţia acestei expoziţii: „Ne propunem să aducem icoana tradiţională ortodoxă românească în casele şi în sufletele oamenilor, promovând astfel tradiţiile noastre autentice. Expoziţia reprezintă o selecţie a celor mai frumoase icoane pe care noi le avem. Această colecţie ne propune o perpetuare în timp a credinţei noastre ca act de cult dar şi a unei tradiţii deja consacrate cu spiritualitatea creştin-ortodoxă. Privitorul poate oscila între un conţinut strict spiritual şi o altă componentă, care include numai mesajul artistic. Dar aşa cum ne învaţă Biserica noastră prin intermediul Sfintelor Icoane, noi suntem permanent în comuniune cu Hristos şi cu toţi sfinţii zugrăviţi pe ele. Prin icoane întreţinem un dialog continuu cu Creatorul nostru. Este suficient să vezi o icoană, să îngenunchezi în faţa ei, că te şi înalţi, imediat, cu mintea la cel reprezentat pe ea. Vă invităm să reflectaţi aşadar,cu privire şi mintea, la icoanele expuse”.

Data: 4 aprilie 2013 • Vizualizări: 633