Festival de cântece patriotice și colinde din închisorile comuniste la Anina

Festival de cântece patriotice și colinde din închisorile comuniste la Anina

Album foto
Joi, 28 noiembrie, la orele serii, Casa de cultură din cartierul Steierdorf al orașului Anina, a găzduit un festival de cântece patriotice și colinde din închisorile comuniste
Autor: Sectorul Social-Misionar
Joi, 28 noiembrie, la orele serii, Casa de cultură din cartierul Steierdorf al orașului Anina, a găzduit un festival de cântece patriotice și colinde din închisorile comuniste, prilejuit atât de sărbătoarea „Sf. Ap. Andrei” – ocrotitorul Românei, cât și de Ziua Națională a României. Desfășurat sub sloganul „Dumnezeu ne-a dat poruncă: demnitatea s-o păstrăm!”, festivalul – aflat la prima ediție – a avut drept scop readucerea în memoria celor mai tineri a valorilor credinței și istoriei noastre naționale.

Organizat de Centrul de Tineret „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” al parohiei „Sf. Treime” din localitate, coordonat de părintele Gheorghe Șuveți, evenimentul s-a bucurat de o asistență numeroasă, formată în spcial din tineri. Au fost prezenți, de asemenea, reprezentanți ai Primăriei și Consiliului Local Anina, în frunte cu primarul Gheorghe Românu, preoții din oraș, cadre didactice, oameni de cultură, precum și invitați de la Reșița și Oravița.

În deschiderea spectacolului, au urcat pe scenă membrii Centrului de Tineret Reșița Montană, coordonați de prof. Georgiana Ciucur, care au interpretat câteva colinde cu mesaj patriotic, precum și cântece pe versurile poetului Radu Gyr. În cea de-a doua parte a spectacolului cei prezenți au avut parte de o interpretare de excepție a unor cântece patriotice și a unor colinde din închisorile comuniste de către tânărul teolog Claudiu Murariu din localitate. Interpretarea plină de sensibilitate, rafinament artistic și de însuflețire, după un scenariu compus din cântece și poezii pe acorduri de chitară, a smuls ropote de aplauze din partea publicului. Timp de o oră, cât a durat acest moment artistic de înaltă ținută, publicul a fost pătruns de mesajul patriotic și de demnitate națională transmis prin vers și cântec, finalul spectacolului găsindu-i pe toți în picioare, aplaudând îndelung prestația deosebită a tânărului artist.

În continuare, părintele Gheorghe Șuveți – organizatorul evenimentului – a mulțumit tuturor celor prezenți și a subliniat necesitatea ca valori precum demnitatea, dragostea de țară și de neam, alături de credința în Hristos, să fie mai bine cunoscute și înțelese de către tânăra generație. La final, delegatului Centrului Eparhial la acest eveniment, părintele inspector Mihai Ciucur - coordonatorul Departamentului de Tineret al Episcopiei Caransebelului, a transmis binecuvântarea și mesajul Preasfințitului Lucian, Episcopul Caransebeșului felicitându-i, totodată, pe organizatori pentru inițiativă și reușită.

După terminarea spectacolului, tinerii de la Anina au organizat o agapă frățească la care au luat parte colegii lor de la Centrul de Tineret Reșița Montană și de la Centrul de misiune cu tinerii „Sf. Ecaterina” Oravița. A fost, așadar, și un fericit prilej de reuniune, socializare și reîntâlnire a membrilor centrelor de tineret ale Bisericii care funcționează în cele trei orașe, care au petrecut momente frumoase împreună, au depănat amintiri și au pus la cale noi acțiuni comune.

„Am avut parte de o manifestare reușită din toate punctele de vedere, ce a adus în prim plan un concept relativ nou – colindul patriotic care rememorează jertfa elitelor creștine din închisorile comuniste și transmite, pe un ton mobilizator, un îndemn la unitate de credință și de neam atât de necesare în aceste vremuri. Iar faptul că evenimentul a avut ca principali protagoniști tinerii și copiii, completează în mod fericit o interpetare artistică de înaltă ținută și plină de sensibilitate din partea tânărului Claudiu Murariu – o reală speranță a Bisericii noastre”, a conchis părintele Mihai Ciucur în finalul manifestării.

Data: 29 noiembrie 2013 • Vizualizări: 1004