Festival de colinde la Ticvaniu Mare

Festival de colinde la Ticvaniu Mare
În Duminica a XXI-a după Rusalii, în biserica parohială din Ticvaniu Mare, protopopiatul Reşiţa s-a desfăşurat a VI-a ediţie a festivalului de colinde „Slavă întru cei de sus, lui Dumnezeu şi pe pământ, între oameni bună voire”
Autor: Pr. Sergiu Dalea
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului în Duminica a XXI-a după Rusalii, în biserica parohială din Ticvaniu Mare, protopopiatul Reşiţa s-a desfăşurat a VI-a ediţie a festivalului de colinde „Slavă întru cei de sus, lui Dumnezeu şi pe pământ, între oameni bună voire”.

Ziua a început prin săvârşirea Sf. Liturghii, iar apoi s-a continuat cu festivalul de colinde, deschis de corul de copii de la Greoni şi Grădinari, urmând apoi cei de la Oraviţa, Berlişte, Vrani, Mercina, Ciudanoviţa, Ciclova Română, Naidăş şi bineînţeles Ticvaniu Mare.

Copii îmbrăcaţi în porturi populare au adus vestea cea bună a naşterii Domnului în ieslea Betleemului prin glasurile lor pure şi cristaline, trezind în sufletele celor prezenţi bucuria sfântă a Măritului Praznic. Festivalul de colinde a fost încheiat de d-na preoteasă Mariana-Simona Cărăbaş prin interpretarea unor frumoase colinde folclorice.

Totodată, festivalul, a marcat şi încheierea expoziţiei dedicate Tainei Sf. Maslu, care şi anul acesta a înregistrat un succes deosebit, numărul vizitatorilor trecând de 100, atât copii ai şcolilor din comuna Ticvaniu Mare, cât şi din comunele alăturate, dar şi prin familiarizarea tinerilor cu elementele importante al acestei Sfinte Taine.

În încheiere toţi coriştii au primit diplome de participare, daruri în anticiparea Sf. Nicolae, puse la dispoziţie Primăria Ticvaniu Mare, iar din partea bisericii au primit un plic, personalizat special pentru acest eveniment, în care copii au găsit iconiţe de buznar cu Maica Domnului, Mântuitorul şi Sf. Nicolae.

Data: 8 decembrie 2012 • Vizualizări: 638