Festival folcloric „De prin zestrea Banatului”

Festival folcloric „De prin zestrea Banatului”
Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte (ATOR BM), organizează, în data de 24 iunie 2017, festivalul folcloric ce poartă numele „De prin zestrea Banatului”
Autor: Anita Radics
Este vorba de un festival dedicat promovării tradițiilor, muzicii, dansului și portului popular din Banatul de Munte. Astfel, prin implicarea și participarea grupurilor de tineri din mai multe zone ale Caraș-Severinului (Reșița, Bocșa, Oravița, Valea Timișului, Valea Almăjului și Moldova Nouă), în cadrul acestui festival ne propunem să aducem pentru o zi, într-un singur loc, specificul fiecărei zone în care asociația noastră se extinde, festival ce va avea loc sâmbătă, 24 iunie 2017, la Sala „Lira” a Liceului de Artă „Sabin Păuța” din Reșița, între orele 16:00 – 19:00.

Scopul evenimentului este acela de a promova tradiția, obiceiul, cântecul, jocul, graiul și portul popular din Banatul de Munte, prin responsabilizarea și implicarea tinerilor în realizarea a câte un moment artistic, fiecare dintre acestea distingându-se prin specificul zonei din care tinerii bănățeni de munte provin.

De asemenea, evenimentul își propune să aducă în rândul tinerilor și al tuturor celor prezenți, dragostea față de ceea ce constituie „zestrea Banatului de Munte”, prin reunirea, pe o singură scenă, a 6 zone pline de tradiție ale Caraș-Severinului.


Persoane de contact:

Informații despre eveniment:
• Anita Radics – președinte ATOR Banatul de Munte, tel. 0726.56.14.49, e-mail: radics__anita@yahoo.com

• George Lăpădat – responsabil al festivalului „De prin zestrea Banatului”, tel. 0760.14.83.00, e-mail: lapadatg@gmail.com

Data: 22 iunie 2017 • Vizualizări: 589