Festivalul coral „Miron Cristea” la Catedrala episcopală din Caransebeș

Festivalul coral „Miron Cristea” la Catedrala episcopală din Caransebeș

Album foto
În cadrul „Zilelor credinței și culturii în Episcopia Caransebeșului”, Catedrala episcopală „Învierea Domnului” și „Sf. Proroc Ilie Tesviteanul”, a găzduit, marți, 29 aprilie, Festivalul coral de muzică bisericească „Miron Cristea” ajuns la cea de-a V-a ediție
Autor: Serviciul Prezidial
În cadrul „Zilelor credinței și culturii în Episcopia Caransebeșului”, Catedrala episcopală „Învierea Domnului” și „Sf. Proroc Ilie Tesviteanul”, a găzduit Festivalul coral de muzică bisericească „Miron Cristea” ajuns la cea de-a V-a ediție.

La această manifestare religios-culturală au urcat pe soleea Catedralei episcopale doisprezece formații corale din Eparhia Caransebeșului: Corul „Anastasis” Parohia Bozovici, condus de d-na instit. Claudia Cherescu, Corul Parohiei „Schimbarea la Față” din Reșița, Corul Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Reșița, îndrumat de dl. Ungureanu Petru, Corul Parohiei „Ferdinand” din Oţelu-Roşu, dirijat de d-na prof. Elena Iant, Corul catedralei istorice „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Caransebeş reunit cu Corul „Ioan Teodorovici” al Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din Caransebeş, îndrumat de d-na prof. Maria Poneţchi, Corul „Armonia” al Parohiei „Sfântul Nicolae” din Bocşa-Română, dirijat de pr. Silviu Ferciug, Corul Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” Glimboca, dirijat de ing. Ioan Gaşpar, Corul Catedralei „Învierea Domnului” din Caransebeş, îndrumat de pr. Gheorghe Tistu, Corul preoţilor Protopopiatului Ortodox Român Caransebeş, condus de pr. Sorin Mâţu, Corul Preoților din Protopopiatul Reșița, dirijat de pr. Ionuț-Irinel Dinu, Corul Episcopiei Caransebeşului, dirijat de pr. Gheorghe Tistu. De asemenea a încântat auditoriu și Corala „Arhanghelii” a Parohiei „Sfinții Arhangheli” Orăștie, din Episcopia Devei și Hunedoarei.

Formaţiile corale care au urcat pe scenă au interpretat piese muzicale specifice perioadei pascale din repertoriul naţional şi internaţional. Festivalul este dedicat în special corurilor parohiale şi poartă denumirea vrednicului de pomenire Patriarh Miron Cristea, episcop al Caransebeşului în perioada 1910-1919. În activitatea desfăşurată la Sibiu, Caransebeş şi Bucureşti acesta a sprijinit cu multă dăruire activităţile muzicale.

Evenimentul s-a desfășurat în prezența Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului și a membrilor Permanenței Consiliului Eparhial. De asemenea au luat parte elevi şi studenţi teologi de la cele două Instituții teologice din Caransebeş, preoţi, profesori, precum şi numeroşi credincioşi şi credincioase, iubitori de muzică corală religioasă, din localitate şi din împrejurimi. Toţi participanţii au primit diplome şi premii din partea Episcopiei Caransebeșului, înmânate de către Preasfințitul Părinte Episcop Lucian, chiriarhul locului.


Data: 29 aprilie 2014 • Vizualizări: 1091